# Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1973 a Comisiei din 27 noiembrie 2019 de neaprobare a zeolitului de argint și de cupru ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 2 și 7 (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019D1973
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D1973/decizie-ue-2019-1973
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D1973/decizie-ue-2019-1973.md
- **Subiecte:** argint, autorizație de vânzare, compus mineral, conservant, cupru, decontaminare

## Recitale

### (1)

> Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă a substanțelor active existente care urmează să fie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizare în produse biocide. Lista respectivă include zeolitul de argint și de cupru (Nr. CE: n.a., Nr. CAS: 130328-19-7).

### (2)

> Zeolitul de argint și de cupru a fost evaluat în vederea utilizării în produse din tipul de produs 2 (dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale) și din tipul de produs 7 (conservanți pentru pelicule), astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (3)

> Suedia a fost desemnată stat membru raportor, iar autoritatea sa competentă responsabilă cu evaluarea a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice raportul de evaluare împreună cu recomandările sale la 12 iunie 2017.

### (4)

> În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice (3) au fost adoptate la 17 octombrie 2018 de către Comitetul pentru produse biocide, luând în considerare concluziile autorității competente responsabile cu evaluarea.

### (5)

> Conform acestor avize, este posibil ca produsele biocide din tipurile de produs 2 și 7 care conțin zeolit de argint și de cupru să nu îndeplinească criteriile stabilite la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, deoarece nu s-a demonstrat că aceste produse sunt suficient de eficace.

### (6)

> Ținând seama de avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice, nu este oportun să se aprobe utilizarea zeolitului de argint și de cupru în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 2 și 7, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,


## Articole

### Articolul 1

> Zeolitul de argint și de cupru (Nr. CE: n.a., Nr. CAS: 130328-19-7) nu se aprobă ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide pentru tipurile de produs 2 și 7.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

