# Decizia (UE) 2019/951 a Consiliului din 17 mai 2019 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (2019-2024)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019D0951
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0951/decizie-ue-2019-951
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0951/decizie-ue-2019-951.md
- **Subiecte:** acord (UE), acord de pescuit, acord interimar (UE), Cabo Verde, cotă de pescuit, drept de pescuit, pescuit în mare, protocol la un acord, semnarea unui acord, zonă de captură a peștelui

## Recitale

### (1)

> La 19 decembrie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2027/2006 (1), prin care s-a încheiat Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (2) (denumit în continuare „acordul”). Acordul a intrat în vigoare la 30 martie 2007, a fost reînnoit tacit și este încă în vigoare.

### (2)

> Ca urmare a recomandării Comisiei, Consiliul a decis la 4 iunie 2018 să autorizeze începerea negocierilor cu Republica Capului Verde în vederea încheierii unui nou protocol privind punerea în aplicare a acordului.

### (3)

> Protocolul anterior la acord a expirat la 22 decembrie 2018.

### (4)

> Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou protocol. Ca urmare a acestor negocieri, noul protocol a fost parafat la 12 octombrie 2018.

### (5)

> Obiectivul Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (2019-2024) (denumit în continuare „protocolul”) este de a permite Uniunii și Republicii Capului Verde să colaboreze mai strâns în vederea promovării unei politici sustenabile în domeniul pescuitului, a unei exploatări responsabile a resurselor piscicole din apele Capului Verde și a eforturilor acestei țări de a dezvolta o economie albastră.

### (6)

> Pentru a asigura începerea rapidă a activităților de pescuit de către navele Uniunii, protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu de la data semnării acestuia.

### (7)

> Protocolul ar trebui să fie semnat și să se aplice cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare,


## Articole

### Articolul 1

> Se autorizează semnarea în numele Uniunii a Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (2019-2024), sub rezerva încheierii protocolului menționat.
>
> Textul protocolului este atașat la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii.

### Articolul 3

> Protocolul se aplică cu titlu provizoriu începând cu data semnării acestuia (3), până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.

### Articolul 4

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

