# Decizia (UE) 2019/597 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind instituirea unui Grup la nivel înalt de înțelepți pentru arhitectura financiară europeană pentru dezvoltare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019D0597
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0597/decizie-ue-2019-597
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0597/decizie-ue-2019-597.md
- **Subiecte:** dezvoltare economică, finanțarea UE, funcționare instituțională, grup de experți (UE), politică financiară

## Recitale

### (1)

> Se impune o reflecție asupra arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare. În acest scop, ar trebui să se constituie un Grup la nivel înalt de înțelepți pentru arhitectura financiară europeană pentru dezvoltare (denumit în continuare „Grupul de înțelepți”).

### (2)

> Grupul de înțelepți ar trebui să prezinte Consiliului un raport independent care să examineze provocările și oportunitățile legate de îmbunătățirea și raționalizarea arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare, precum și scenariile privind evoluția acesteia în conformitate cu obiectivele politicilor europene, pentru a fundamenta procesul de reflecție al Consiliului cu privire la acest subiect,


## Articole

### Articolul 1 — Instituire și atribuție

> (1) Se constituie în cadrul Secretariatului General al Consiliului un Grup la nivel înalt de înțelepți pentru arhitectura financiară europeană pentru dezvoltare (denumit în continuare „Grupul de înțelepți”).
>
> (2) Grupului de înțelepți îi revine atribuția de a prezenta Consiliului un raport independent, în conformitate cu mandatul care figurează în anexa la prezenta decizie. Grupul de înțelepți se constituie până la îndeplinirea misiunii conferite prin mandat și cu respectarea termenelor stabilite prin acesta.

### Articolul 2 — Componență

> (1) Domnul Thomas WIESER este numit în calitatea de președinte al Grupului de înțelepți.
>
> (2) Domnul José Antonio ALONSO, doamna Monique BARBUT, domnul Erik BERGLÖF, domnul Jacek DOMINIK, domnul Nanno D. KLEITERP, domnul Norbert KLOPPENBURG, domnul Franco PASSACANTANDO și doamna Susan ULBÆK sunt numiți în calitatea de membri ai Grupului de înțelepți.

### Articolul 3 — Intrare în vigoare

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

