# Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/469 a Comisiei din 20 martie 2019 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2014/909/UE în ceea ce privește perioada de aplicare în Italia a măsurilor de protecție referitoare la gândacul mic de stup \[notificată cu numărul C(2019) 2044\] (Text cu relevanță pentru SEE.)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32019D0469
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0469/decizie-ue-2019-469
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32019D0469/decizie-ue-2019-469.md
- **Subiecte:** apicultură, bolile animalelor, Calabria, dăunător, inspecție veterinară, Italia, lupta împotriva insectelor

## Recitale

### (1)

> Decizia de punere în aplicare 2014/909/UE a Comisiei (3) a stabilit anumite măsuri de protecție care trebuie luate de Italia în urma apariției gândacului mic de stup (Aethina tumida) în anumite zone, inițial în regiunile Calabria și Sicilia. În urma evoluțiilor epidemiologice, măsurile respective sunt în prezent limitate la regiunea Calabria, iar Decizia de punere în aplicare 2014/909/UE se aplică până la 31 martie 2019.

### (2)

> Italia a notificat Comisiei mai multe apariții noi ale gândacului mic de stup în Calabria în a doua jumătate a anului 2018 și a informat Comisia, de asemenea, cu privire la situația epidemiologică în februarie 2019, care arată că în Calabria apar în continuare infestări cu gândacul mic de stup.

### (3)

> Prin urmare, aplicarea măsurilor de protecție prevăzute în Decizia de punere în aplicare 2014/909/UE ar trebui prelungită până la 21 aprilie 2021, ținând seama de faptul că Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (4), care prevede măsuri de salvgardare în caz de boli ale animalelor, se aplică de la 21 aprilie 2021.

### (4)

> Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2014/909/UE ar trebui modificată în consecință.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Articolul 4 din Decizia de punere în aplicare 2014/909/UE se înlocuiește cu următorul text:
>
> „Articolul 4 Prezenta decizie se aplică până la 21 aprilie 2021.”

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.

