# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1564 al Comisiei din 17 octombrie 2018 privind autorizarea unui preparat de dolomită-magnezit ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale cu excepția vacilor de lapte și a altor rumegătoare pentru producția de lapte, a purceilor înțărcați și a porcilor pentru îngrășare (Text cu relevanță pentru SEE.)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018R1564
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018R1564/regulament-ue-2018-1564
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018R1564/regulament-ue-2018-1564.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, autorizație de vânzare, hrană pentru animale, magneziu

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.

### (2)

> În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare a unui preparat de dolomită-magnezit. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (3)

> Cererea respectivă se referă la autorizarea preparatului de dolomită-magnezit ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi tehnologici”.

### (4)

> Preparatul de dolomită-magnezit aparținând categoriei „aditivi tehnologici” a fost autorizat anterior pentru zece ani ca aditiv pentru hrana vacilor de lapte și a altor rumegătoare pentru producția de lapte, a purceilor înțărcați și a porcilor pentru îngrășare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1964 al Comisiei (2).

### (5)

> Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizele sale din 17 aprilie 2018 (3) și din 25 ianuarie 2017 (4) că, în condițiile propuse de utilizare, preparatul de dolomită-magnezit nu are niciun efect nociv asupra sănătății animale, sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul este eficient ca agent antiaglomerant. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (6)

> Evaluarea preparatului de dolomită-magnezit arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupului funcțional „agenți antiaglomeranți”, se autorizează ca aditiv pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

