# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/505 al Comisiei din 7 martie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/323 de stabilire a unor norme detaliate referitoare la cooperarea și schimbul de informații între statele membre în ceea ce privește mărfurile aflate în regim suspensiv de accize în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 389/2012 al Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018R0505
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018R0505/regulament-ue-2018-505
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018R0505/regulament-ue-2018-505.md
- **Subiecte:** accize, aplicații informatice, cooperare administrativă, cooperare fiscală europeană, managementul electronic al documentelor, procesarea datelor, schimb de informații, țări ale UE, transport de mărfuri

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 al Comisiei (2), în anumite condiții, autoritățile competente ale unui stat membru pot refuza să furnizeze informații referitoare la mărfuri aflate în regim suspensiv de accize, care au fost solicitate de către o altă autoritate competentă, pe baza unor motive justificate din punct de vedere juridic.

### (2)

> O autoritate competentă care a transmis către o altă autoritate informațiile necesare pentru asigurarea aplicării corecte a legislației în domeniul accizelor poate solicita ca cealaltă autoritate competentă să furnizeze o raportare cu privire la acțiunile de monitorizare desfășurate pe baza informațiilor primite.

### (3)

> În prezent, pentru transmiterea refuzurilor și solicitarea și furnizarea raportărilor se utilizează sistemul de poștă securizată CCN.

### (4)

> În vederea accelerării și îmbunătățirii schimbului de informații între statele membre, toate informațiile ar trebui stocate în mod centralizat. În consecință, pentru a transmite refuzurile și pentru a solicita și a furniza raportări, autoritățile competente ar trebui să utilizeze sistemul informatizat în locul sistemului de poștă securizată CCN.

### (5)

> În cazul cererilor de asistență, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să asocieze mesaje multiple legate de aceeași deplasare de mărfuri sau de același operator, dacă mesajele sunt transmise în cadrul unor cereri separate. În acest scop, în documentele pentru cererile de asistență și în mesajele privind cererile de verificare a deplasării ar trebui introdus un nou element de date, „Identificator național de referință al cazului”.

### (6)

> Pentru a îmbunătăți integritatea informațiilor conținute în elementele de date numerice, ar trebui să se evite completarea cu valori nule a unor elemente de date de către părțile interesate. În acest scop, tabelele 2, 3, 7, 10, 11 și 12 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 ar trebui să fie modificate.

### (7)

> Valorile din mai multe liste de coduri care figurează în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 ar trebui actualizate pentru a face legătura între procedurile vamale și procedurile referitoare la accize și pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor furnizate de operatorii economici.

### (8)

> Pentru ca operatorii economici să poată furniza informații complete și exacte, lăsând totodată suficient spațiu pentru traducerea acestor informații, dimensiunea câmpurilor pentru text liber din mesajele de cooperare administrativă ar trebui să fie mai mare. În acest scop, tabelele 7, 9, 10, 11 și 12 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 ar trebui să fie modificate.

### (9)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 ar trebui modificat în consecință.

### (10)

> Pentru a alinia data aplicării prezentului regulament la data aplicării unei noi versiuni a sistemului informatizat instituit prin Decizia 1152/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și pentru a pune la dispoziția Comisiei și a statelor membre timp suficient pentru a se pregăti pentru modificările care decurg din prezentul regulament, acesta ar trebui să se aplice de la 15 februarie 2018.

### (11)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Definiție În sensul prezentului regulament, „deplasare” înseamnă deplasarea unor mărfuri aflate în regim suspensiv de accize între două sau mai multe state membre, în sensul capitolului IV din Directiva 2008/118/CE.”
>
> 2. La articolul 8, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Atunci când autoritatea solicitată refuză să dea curs unei cereri de informații, să efectueze o anchetă administrativă referitoare la informațiile solicitate sau să furnizeze informațiile solicitate, aceasta informează autoritatea solicitantă prin intermediul unui document „Mesaj de răspuns”, prevăzut în tabelul 8 din anexa I la prezentul regulament.”
>
> 3. Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 16 Raportări privind acțiunile de monitorizare întreprinse în urma schimbului de informații O cerere de raportare și, respectiv, o cerere de raportare cu privire la acțiunile de monitorizare întreprinse în conformitate cu articolul 8 alineatul (5), cu articolul 15 alineatul (2) sau cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 389/2012 se efectuează prin intermediul unui document «Rezultatele cooperării administrative», prevăzut în tabelul 10 din anexa I la prezentul regulament. Raportarea se furnizează prin transmiterea unei nou document «Rezultatele cooperării administrative», prevăzut în tabelul 10.”
>
> 4. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
>
> 5. Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 15 februarie 2018.

