# Decizia (PESC) 2018/1943 a Consiliului din 10 decembrie 2018 de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2303 în sprijinul continuării punerii în aplicare a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU 2118 (2013) și a Deciziei EC-M-33/DEC.1 a Consiliului executiv al OIAC privind distrugerea armelor chimice siriene în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018D1943
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D1943/decizie-ue-2018-1943
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D1943/decizie-ue-2018-1943.md
- **Subiecte:** ajutor financiar, arme chimice, Consiliul de Securitate ONU, dezarmare, neproliferarea armelor, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, program al UE, Siria

## Recitale

### (1)

> La 12 decembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2303 (1).

### (2)

> Decizia (PESC) 2017/2303 prevede o perioadă de punere în aplicare de 12 luni pentru activitățile menționate la articolul 1 alineatul (2) din decizie, care curge de la data încheierii acordului financiar menționat la articolul 3 alineatul (3) din decizie.

### (3)

> La 3 octombrie 2018, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care este responsabilă de implementarea din punct de vedere tehnic a proiectului, a solicitat Uniunii autorizarea pentru prelungirea cu 12 luni a perioadei de punere în aplicare a Deciziei (PESC) 2017/2303. Respectiva prelungire ar permite OIAC să continue implementarea activităților, astfel cum au fost suplimentate prin Decizia care abordează amenințarea reprezentată de utilizarea armelor chimice (C-SS-4/DEC.3) a Conferinței statelor părți la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora și să atingă obiectivele planificate ale acelor activități, inclusiv consolidarea capacității OIAC de a aborda amenințarea reprezentată de utilizarea de arme chimice.

### (4)

> Modificarea solicitată a Deciziei (PESC) 2017/2303 vizează articolul 5 alineatul (2) și punctul 8 din anexa la respectiva decizie, unde descrierile trebuie să fie modificate.

### (5)

> Continuarea activităților prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2017/2303, astfel cum se specifică în mod expres în cererea înaintată de OIAC la 3 octombrie 2018, s-ar putea desfășura fără implicații în ceea ce privește resursele.

### (6)

> Prin urmare, Decizia (PESC) 2017/2303 ar trebui să fie modificată pentru a permite continuarea implementării activităților menționate în decizie, prin prelungirea în mod corespunzător a duratei sale,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia (PESC) 2017/2303 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 5 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Prezenta decizie expiră la 24 de luni de la data încheierii acordului de finanțare dintre Comisie și OIAC menționat la articolul 3 alineatul (3) sau expiră la șase luni de la intrarea sa în vigoare în cazul în care acordul de finanțare respectiv nu a fost încheiat până atunci.”
>
> 2. Textul punctului 8 din anexă se înlocuiește cu textul următor: „Durata estimată Durata proiectului este prevăzută a fi de 24 de luni.”

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

