# Decizia (UE) 2018/1578 a Consiliului din 18 septembrie 2018 privind prelungirea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Statelor Unite ale Americii

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018D1578
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D1578/decizie-ue-2018-1578
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D1578/decizie-ue-2018-1578.md
- **Subiecte:** acord de cooperare (UE), cooperare științifică, cooperare tehnică, reînnoirea unui acord, Statele Unite, tehnologie

## Recitale

### (1)

> Prin Decizia 98/591/CE (2), Consiliul a aprobat încheierea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Statelor Unite ale Americii (denumit în continuare „acordul”). Acordul a fost semnat la Washington, DC, la 5 decembrie 1997 și a intrat în vigoare la 14 octombrie 1998.

### (2)

> Articolul 12 litera (b) din acord dispune că acordul este încheiat pentru o perioadă inițială de cinci ani și că poate fi prelungit ulterior, cu eventuale modificări, pe noi perioade de câte cinci ani, prin acordul scris al ambelor părți.

### (3)

> Prin Deciziile 2004/756/CE (3), 2009/306/CE (4) și 2014/240/UE (5), Consiliul a aprobat succesiv prelungirea acordului pentru perioade suplimentare de câte cinci ani. Acordul urmează să expire la 14 octombrie 2018.

### (4)

> Evaluarea efectuată de serviciile Comisiei demonstrează că acordul oferă un cadru important de facilitare a cooperării dintre Uniune și Statele Unite ale Americii în domenii prioritare comune din sectorul științei și tehnologiei, aducând beneficii reciproce. Prin urmare, este în interesul Uniunii să prelungească acordul pentru o nouă perioadă de cinci ani.

### (5)

> Ambele părți și-au confirmat intenția de a prelungi acordul pentru o perioadă suplimentară de cinci ani fără niciun fel de modificări la acord.

### (6)

> Prin urmare, prelungirea acordului ar trebui să fie aprobată în numele Uniunii Europene,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă, în numele Uniunii, prelungirea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru o perioadă suplimentară de cinci ani.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului, în numele Uniunii Europene, notifică Guvernului Statelor Unite ale Americii faptul că Uniunea și-a încheiat procedurile interne necesare pentru prelungirea acordului, în conformitate cu articolul 12 litera (b) din acord.

### Articolul 3

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

