# Decizia (PESC) 2018/882 a Consiliului din 18 iunie 2018 privind primirea temporară a anumitor palestinieni de către state membre ale Uniunii Europene și de modificare a Poziției comune 2002/400/PESC

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018D0882
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D0882/decizie-ue-2018-882
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D0882/decizie-ue-2018-882.md
- **Subiecte:** asistență pentru refugiați, drept de azil, Palestina, permis de rezidență, problema palestiniană, refugiați, țări ale UE

## Recitale

### (1)

> La 18 aprilie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/608 (1), prin care se prelungea, pentru o perioadă suplimentară de 24 de luni, valabilitatea permiselor naționale ale anumitor palestinieni pentru intrarea și șederea pe teritoriul statelor membre menționate în Poziția comună 2002/400/PESC (2).

### (2)

> Republica Cipru ar trebui adăugată pe lista statelor membre menționate la articolul 2 din Poziția comună 2002/400/PESC.

### (3)

> Pe baza unei evaluări a aplicării Poziției comune 2002/400/PESC, Consiliul consideră că este oportună prelungirea valabilității permiselor respective pentru o perioadă suplimentară de 24 de luni,


## Articole

### Articolul 1

> Statele membre menționate la articolul 2 din Poziția comună 2002/400/PESC prelungesc valabilitatea permiselor naționale de intrare și ședere eliberate în temeiul articolului 3 din respectiva poziție comună pentru o perioadă suplimentară de 24 de luni, începând cu 31 ianuarie 2018.

### Articolul 2

> Poziția comună 2002/400/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Prezenta poziție comună se referă la 13 palestinieni din grupul de palestinieni care au făcut obiectul memorandumului de înțelegere încheiat la 5 mai 2002 între Autoritatea Palestiniană și Guvernul israelian privind evacuarea pașnică a Bisericii Nașterii Domnului din Bethleem și care au acceptat să fie transferați temporar către și primiți de state membre ale Uniunii Europene.”
>
> 2. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Cei 13 palestinieni menționați la articolul 1 urmează a fi primiți temporar și exclusiv din rațiuni umanitare de următoarele state membre: Belgia, Grecia, Spania, Irlanda, Italia, Cipru și Portugalia.”

### Articolul 3

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

