# Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/322 a Comisiei din 2 martie 2018 de suspendare a procedurii de examinare a obstacolelor în calea comerțului constând din măsuri adoptate de Republica Turcia care afectează comerțul cu hârtie necretată fără lignină

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32018D0322
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D0322/decizie-ue-2018-322
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32018D0322/decizie-ue-2018-322.md
- **Subiecte:** export (UE), hârtie, import, licență de import, restricții comerciale, supravegherea importurilor, Turcia

## Recitale

### (1)

> La 21 aprilie 2017, Confederația Europeană a Industriei Hârtiei („CEPI”) a depus o plângere, în numele industriei hârtiei din Uniune, în temeiul articolului 3 din Regulamentul privind obstacolele în calea comerțului.

### (2)

> CEPI a susținut că Republica Turcia a introdus, la 28 septembrie 2015, un sistem de supraveghere a importurilor de hârtie necretată fără lignină care include o cerință specifică privind licențele de import, nu permite importurile sub o anumită valoare limită și creează obstacole în calea comerțului pentru importurile care depășesc valoarea limită.

### (3)

> Comisia a decis că plângerea conținea suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei proceduri de examinare. Prin urmare, un aviz de deschidere s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 7 iulie 2017 (2).

### (4)

> În timpul anchetei, Republica Turcia a revocat aplicarea sistemului de supraveghere a importurilor în ceea ce privește hârtia necretată fără lignină.

### (5)

> În pofida revocării măsurii care a instituit sistemul de supraveghere a importurilor de hârtie necretată fără lignină, sistemul de supraveghere continuă să existe și ar putea fi reintrodus pentru hârtia necretată fără lignină. Prin urmare, Comisia consideră că este adecvat să suspende și nu să închidă procedura.

### (6)

> Comisia va monitoriza situația.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului privind barierele în calea comerțului,


## Articole

### Articolul 1

> Procedura de examinare a obstacolelor în calea comerțului constând din măsurile adoptate de Republica Turcia care afectează comerțul cu hârtia necretată fără lignină se suspendă.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

