# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2349 al Comisiei din 15 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/2080 în ceea ce privește data intrării în depozit a laptelui praf degresat vândut printr-o procedură de licitație

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017R2349
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R2349/regulament-ue-2017-2349
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R2349/regulament-ue-2017-2349.md
- **Subiecte:** lapte praf degresat, politică de intervenţie, prezentarea ofertelor, stoc de intervenție, stoc public, vânzare

## Recitale

### (1)

> Pentru a defini cantitățile de lapte praf degresat care fac obiectul procedurii de licitație deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 al Comisiei (3), articolul 1 din regulamentul menționat stabilește un termen limită până la care laptele praf degresat trebuie să fi intrat în depozitare publică.

### (2)

> Având în vedere situația actuală de pe piața laptelui și a produselor lactate în ceea ce privește redresarea prețurilor și nivelul înalt al stocurilor de intervenție, este oportun ca un volum suplimentar de lapte praf degresat să fie pus la dispoziție pentru vânzare prin modificarea datei de intrare în depozitare.

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 ar trebui modificat în consecință.

### (4)

> Pentru a face ca laptele praf degresat să fie disponibil pentru vânzare fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080, data de „1 noiembrie 2015” se înlocuiește cu „1 aprilie 2016”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

