# Regulamentul (UE) 2017/1547 al Consiliului din 14 septembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017R1547
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R1547/regulament-ue-2017-1547
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R1547/regulament-ue-2017-1547.md
- **Subiecte:** autodeterminare, diferend teritorial, drept teritorial, persoane juridice, restricții comerciale, Rusia, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Ucraina

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (2) pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia 2014/145/PESC.

### (2)

> La 14 septembrie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1549 (3) de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014, care a adăugat „Porturile maritime ale Crimeei” pe lista persoanelor și entităților desemnate.

### (3)

> La 14 septembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/1561 (4) de modificare a Deciziei 2014/145/PESC prin care a inclus o derogare privind plățile către Porturile maritime ale Crimeei pentru serviciile furnizate la Portul pescăresc Kerch, Portul comercial Yalta și Portul comercial Evpatoria, precum și privind serviciile furnizate de Gosgidrografiya și de sucursalele Port-Terminal ale Porturilor maritime ale Crimeei.

### (4)

> Este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea în aplicare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1549 și a Deciziei (PESC) 2017/1561, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (UE) nr. 269/2014 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Se introduce următorul articol: „Articolul 6a Prin derogare de la articolul 2 alineatul (2), autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza plăți către Porturile maritime ale Crimeei pentru serviciile furnizate la Portul pescăresc Kerch, Portul comercial Yalta și Portul comercial Evpatoria, precum și pentru serviciile furnizate de Gosgidrografiya și de sucursalele Port-Terminal ale Porturilor maritime ale Crimeei.”
>
> 2. La articolul 12 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) cu privire la fondurile înghețate în temeiul articolului 2 și la autorizațiile acordate în temeiul articolelor 4, 5, 6 și 6a;”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

