# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1008 al Comisiei din 15 iunie 2017 privind autorizarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare (titularul autorizației: JHJ Ltd) (Text cu relevanță pentru SEE. )

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017R1008
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R1008/regulament-ue-2017-1008
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R1008/regulament-ue-2017-1008.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, autorizație de vânzare, hrană pentru animale, păsări domestice

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

### (2)

> În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare pentru preparatul de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (3)

> Cererea vizează autorizarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

### (4)

> În avizul său din 12 iulie 2016 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare„autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului și că are potențialul de a îmbunătăți performanțele zootehnice ale puilor pentru îngrășare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (5)

> Evaluarea preparatului de Lactococcus lactis PCM B/00039, Carnobacterium divergens PCM KKP 2012p, Lactobacillus casei PCM B/00080, Lactobacillus plantarum PCM B/00081 și Saccharomyces cerevisiae PCM KKP 2059p arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupului funcțional „stabilizatori ai florei intestinale”, este autorizat ca aditiv pentru hrana animalelor.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

