# Regulamentul (UE) 2017/269 al Comisiei din 16 februarie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile referitoare la pesticide, în legătură cu lista de substanțe active (Text cu relevanță pentru SEE. )

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017R0269
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R0269/regulament-ue-2017-269
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017R0269/regulament-ue-2017-269.md
- **Subiecte:** furnizare de informații, pesticide, procesare informații, societate informațională, statistici ale UE, statistici privind mediul înconjurător, tehnologia informației, transmisia datelor

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 stabilește un cadru comun pentru producerea de statistici europene comparabile referitoare la comercializarea și utilizarea pesticidelor.

### (2)

> Comisia ar trebui să adapteze, în mod regulat și la fiecare cel puțin cinci ani, lista substanțelor incluse și clasificarea acestora în categorii de produse și clase chimice, astfel cum este stabilit în anexa III. Întrucât aceasta din urmă a fost actualizată ultima dată în 2011 prin Regulamentul (UE) nr. 656/2011 al Comisiei (2), este necesar să se actualizeze lista anexată la respectivul regulament pentru a acoperi perioada 2016-2020.

### (3)

> Având în vedere numărul de substanțe vizate și complexitatea procesului de identificare și clasificare a compușilor relevanți, este dificil pentru autoritățile naționale de statistică să dobândească gama de instrumente de care au nevoie pentru colectarea de informații privind utilizarea și introducerea pe piață a pesticidelor. Prin urmare, ar trebui incluse numai substanțele cărora li s-a alocat un număr de identificare de către una sau amândouă instituțiile majore, recunoscute la nivel internațional, care înregistrează compușii chimici și pesticidele, și anume Chemical Abstracts Service al American Chemical Society (Societatea Americană de Chimie) și Collaborative International Pesticides Analytical Council (Comisia internațională pentru metodele de analiză a pesticidelor).

### (4)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetul Sistemului Statistic European,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

