# Decizia (PESC) 2017/1401 a Comitetului politic și de securitate din 18 iulie 2017 de prelungire a mandatului șefului Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya) (EUBAM Libya/1/2017)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017D1401
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1401/decizie-ue-2017-1401
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1401/decizie-ue-2017-1401.md
- **Subiecte:** control de frontieră, cooperare transfrontalieră, Libia, Misiunea de Poliție a UE, securitate internațională

## Recitale

### (1)

> În temeiul articolului 9 alineatul (1) din Decizia 2013/233/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile corespunzătoare în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya), inclusiv decizia de numire a unui șef al misiunii.

### (2)

> La 30 august 2016, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2016/1634 (2) privind numirea domnului Vincenzo TAGLIAFERRI în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya de la 1 septembrie 2016 până la 21 august 2017.

### (3)

> La 4 august 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/1339 (3) de modificare și de prelungire a Deciziei 2013/233/PESC până la 21 august 2017.

### (4)

> La 17 iulie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/1342 (4) de prelungire a mandatului EUBAM Libya de la 22 august 2017 până la 31 decembrie 2018.

### (5)

> La 12 iulie 2017, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus prelungirea mandatului domnului Vincenzo TAGLIAFERRI în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya de la 22 august 2017 până la 21 august 2018,


## Articole

### Articolul 1

> Mandatul domnului Vincenzo TAGLIAFERRI în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya se prelungește de la 22 august 2017 până la 21 august 2018.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la 21 august 2017.

