# Decizia (UE) 2017/1249 a Consiliului din 16 iunie 2017 privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize, în cadrul Fondului pentru securitate internă pentru perioada 2014-2020

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017D1249
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1249/decizie-ue-2017-1249
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1249/decizie-ue-2017-1249.md
- **Subiecte:** acord (UE), Acordul Schengen, ajutor financiar, controlul migrației, fonduri UE, frontiera externă a UE, Norvegia, Politica UE în domeniul vizelor, ratificare a unui acord

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu Decizia (UE) 2017/479 a Consiliului (2), Acordul dintre Uniunea Europeană și regatul Norvegiei privind normele suplimentare pentru Instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize, în cadrul Fondului pentru securitate internă pentru perioada 2014-2020 (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat de către Comisie la data de 8 decembrie 2016, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

### (2)

> Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că țările asociate la implementarea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen participă la instrument în conformitate cu dispozițiile regulamentului respectiv și că urmează se încheie acorduri privind contribuțiile lor financiare și normele suplimentare necesare unei asemenea participări, inclusiv dispozițiile care asigură protejarea intereselor financiare ale Uniunii și a competențelor de audit ale Curții de Conturi.

### (3)

> În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică. Având în vedere faptul că prezenta decizie constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul hotărăște cu privire la prezenta decizie, dacă o va transpune în legislația sa internă.

### (4)

> Prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (4); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

### (5)

> Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (5); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

### (6)

> Acordul ar trebui aprobat,


## Articole

### Articolul 1

> Acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize, în cadrul Fondului pentru securitate internă pentru perioada 2014-2020 se aprobă în numele Uniunii (6).

### Articolul 2

> Președintele Consiliului procedează, în numele Uniunii, la notificarea prevăzută la articolul 19 alineatul (2) din acord, pentru a exprima consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul acordului.

### Articolul 3

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (7).

