# Decizia (UE) 2017/1163 a Consiliului din 20 iunie 2017 privind încheierea, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, a protocolului la Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017D1163
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1163/decizie-ue-2017-1163
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D1163/decizie-ue-2017-1163.md
- **Subiecte:** acord de stabilizare și asociere, aderare la Uniunea Europeană, Bosnia și Herțegovina, Croația, protocol la un acord, ratificare a unui acord

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu Decizia (UE) 2017/75 a Consiliului (2), protocolul la Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”) a fost semnat la 15 decembrie 2016, sub rezerva încheierii sale.

### (2)

> Încheierea protocolului face obiectul unei proceduri separate în ceea ce privește chestiunile care intră în sfera de competență a Comunității Europene a Energiei Atomice.

### (3)

> Protocolul ar trebui aprobat,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă, în numele Uniunii și al statelor sale membre, protocolul la Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (3).

### Articolul 2

> Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită (persoanele împuternicite) să depună, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 7 din protocol (4).

### Articolul 3

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

