# Decizia (UE) 2017/932 a Consiliului din 23 mai 2017 de modificare a Deciziei 1999/70/CE privind auditorii externi ai băncilor centrale naționale, în ceea ce privește auditorul extern al Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017D0932
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D0932/decizie-ue-2017-932
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D0932/decizie-ue-2017-932.md
- **Subiecte:** bancă centrală, Belgia, contabil, Sistemul European al Băncilor Centrale, verificare a conturilor, zonă euro

## Recitale

### (1)

> Auditul conturilor Băncii Centrale Europene (BCE) și ale băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro urmează să fie efectuat de auditori externi independenți recomandați de Consiliul guvernatorilor BCE și aprobați de Consiliu.

### (2)

> Mandatul auditorului extern al Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique, Ernst & Young Bedrijfsrevisoren/Réviseurs d'Entreprises, a expirat după efectuarea auditului aferent exercițiului financiar 2016. Prin urmare, este necesară desemnarea unui auditor extern începând cu exercițiul financiar 2017.

### (3)

> Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique a selectat Mazars Réviseurs d'entreprises/Mazars Bedrijfsrevisoren SCRL/CVBA drept auditor extern pentru exercițiile financiare 2017-2022.

### (4)

> Consiliul guvernatorilor BCE a recomandat desemnarea Mazars Réviseurs d'entreprises/Mazars Bedrijfsrevisoren SCRL/CVBA drept auditor extern al Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique pentru exercițiile financiare 2017-2022.

### (5)

> Ca urmare a recomandării Consiliului guvernatorilor BCE, Decizia 1999/70/CE a Consiliului (2) ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 1 din Decizia 1999/70/CE, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(1) Se aprobă desemnarea Mazars Réviseurs d'entreprises/Mazars Bedrijfsrevisoren SCRL/CVBA drept auditor extern al Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique pentru exercițiile financiare 2017-2022.”

### Articolul 2

> Prezenta decizie produce efecte de la data notificării sale.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează BCE.

