# Decizia de punere în aplicare (PESC) 2017/905 a Consiliului din 29 mai 2017 privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32017D0905
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D0905/decizie-ue-2017-905
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32017D0905/decizie-ue-2017-905.md
- **Subiecte:** Congo, Republica Democratică, persoane fizice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale

## Recitale

### (1)

> La 20 decembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/788/PESC.

### (2)

> La 12 decembrie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/2231 (2), drept răspuns la obstrucționarea procesului electoral și la încălcările conexe ale drepturilor omului din Republica Democratică Congo (RDC). La 6 martie 2017, Consiliul a adoptat concluzii în care își exprimă profunda preocupare față de situația politică din RDC, provocată de blocajul în punerea în aplicare a acordului politic favorabil incluziunii din 31 decembrie 2016, precum și de situația în materie de securitate din mai multe regiuni ale țării, în care s-a remarcat o utilizare disproporționată a forței.

### (3)

> Dată fiind gravitatea situației din RDC, nouă persoane ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzută în anexa II la Decizia 2010/788/PESC.

### (4)

> Prin urmare, anexa II la Decizia 2010/788/PESC ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa II la Decizia 2010/788/PESC se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

