# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1845 al Comisiei din 18 octombrie 2016 de stabilire a coeficientului de atribuire care trebuie aplicat cererilor de ajutor pentru reducerea producției de lapte în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2016/1612

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016R1845
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R1845/regulament-ue-2016-1845
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R1845/regulament-ue-2016-1845.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, ajutor financiar, cotă de producție, fonduri pentru agricultură, lapte neprelucrat, organizarea comună a pieței, producție de lactate, reglementarea producției agricole

## Recitale

### (1)

> Regulamentul delegat (UE) 2016/1612 prevede un ajutor pentru producătorii de lapte care se angajează să își reducă livrările de lapte de vacă pentru o perioadă de trei luni. Ajutorul respectiv este plătit pe baza cererilor de ajutor. În cazul în care volumul agregat care face obiectul cererilor de ajutor admisibile și plauzibile notificate depășește volumul total maxim prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din regulamentul respectiv, statele membre trebuie să aplice un coeficient de atribuire cantității la care se referă fiecare cerere de ajutor.

### (2)

> Cantitățile la care se referă cererile de ajutor depuse pentru perioada noiembrie 2016, decembrie 2016 și ianuarie 2017 depășesc volumul total maxim. Prin urmare, este necesară stabilirea unui coeficient de atribuire.

### (3)

> Pentru punerea rapidă în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/1612, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării.


## Articole

### Articolul 1

> Coeficientul de atribuire care trebuie aplicat cantităților la care se referă cererile de ajutor pentru reducerea livrărilor de lapte de vacă în lunile noiembrie 2016, decembrie 2016 și ianuarie 2017 în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2016/1612 este de 0,12462762.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

