# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1084 al Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a bifenil-2-ol ca substanță activă existentă, destinată utilizării în produsele biocide din tipul de produs 3 (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016R1084
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R1084/regulament-ue-2016-1084
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R1084/regulament-ue-2016-1084.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, decontaminare, inspecție fitosanitară, produse fitosanitare

## Recitale

### (1)

> Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă de substanțe active existente care trebuie evaluate în vederea posibilității de a fi autorizate pentru utilizare în produsele biocide. Lista respectivă include bifenil-2-ol.

### (2)

> Bifenil-2-ol a fost evaluat în vederea utilizării în tipul de produs 3, produse de igienă veterinară, așa cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (3)

> Spania a fost desemnată autoritate competentă responsabilă de evaluare și a prezentat raportul de evaluare însoțit de recomandările sale la 2 iunie 2014.

### (4)

> În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice a fost formulat la 8 decembrie 2015 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.

### (5)

> Potrivit acestui aviz, este de așteptat ca produsele biocide din tipul de produs 3 și care conțin bifenil-2-ol să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții privind utilizarea lor.

### (6)

> Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea bifenil-2-ol în produsele biocide din tipul de produs 3, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții.

### (7)

> Ar trebui să se permită trecerea unei perioade de timp rezonabile până la aprobarea unei substanțe active, pentru a permite părților interesate să se pregătească în vederea îndeplinirii noilor cerințe.

### (8)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă bifenil-2-ol ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide din tipul de produs 3, sub rezerva îndeplinirii specificațiilor și a condițiilor prevăzute în anexă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

