# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/379 al Comisiei din 11 martie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 684/2009 în ceea ce privește datele care trebuie transmise în cadrul procedurii informatizate pentru deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016R0379
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R0379/regulament-ue-2016-379
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016R0379/regulament-ue-2016-379.md
- **Subiecte:** accize, administrație electronică, băuturi alcoolice, cooperare fiscală europeană, energie electrică, produs energetic, schimb de informații, transport de mărfuri, tutun

## Recitale

### (1)

> Anexele la Regulamentul (CE) nr. 684/2009 al Comisiei (2) prevăd structura și conținutul mesajelor electronice utilizate la deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize, precum și codurile necesare pentru completarea anumitor câmpuri de date din mesajele respective.

### (2)

> Pentru a îmbunătăți urmărirea operatorilor de către autoritățile competente din statul membru de expediție și din statul membru de export și a asigura corelarea informațiilor din statul membru de expediție cu cele din statul membru de export în care urmează să fie exportate produse accizabile în regim suspensiv de accize, așa cum este prevăzut la articolul 21 alineatul (5) din Directiva 2008/118/CE, ar trebui ca expeditorul să aibă posibilitatea de a indica numărul de înregistrare și de identificare a operatorilor economici (numărul EORI), așa cum este definit la articolul 1 punctul 18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (3), al declarantului care depune declarația de export.

### (3)

> Pentru a îmbunătăți integritatea informațiilor conținute în elementele de date numerice, nu ar trebui să fie permisă completarea elementelor de date cu valori zero eronate.

### (4)

> În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 436/2009 al Comisiei (4), anumite indicații privind produsele vitivinicole, și anume denumirea de origine protejată și indicația geografică protejată, anul de recoltă și soiul de struguri de vinificație, trebuie certificate într-un document de însoțire. În cazul în care trebuie utilizat sistemul informatizat, conținutul documentului administrativ electronic ar trebui așadar să fie adaptat pentru a permite înregistrarea acestor indicații.

### (5)

> Conform condițiilor prevăzute la articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5), în cazul în care o băutură spirtoasă a fost maturată sub control fiscal, vechimea băuturii spirtoase poate fi indicată în desemnarea, prezentarea sau etichetarea acesteia. Prin urmare, este necesar să se modifice descrierea elementelor de date privind băuturile spirtoase din documentul administrativ electronic.

### (6)

> Pentru a anula deplasarea, în mesajul de anulare trebuie furnizat codul motivului anulării. Valorile posibile ale acestui cod constau într-o singură cifră. Lungimea elementului de date în cauză ar trebui, prin urmare, să fie limitată la o singură cifră.

### (7)

> În cazul deplasării produselor energetice în regim suspensiv de accize, pe cale maritimă sau pe căi navigabile interioare, către un destinatar care nu este cunoscut cu siguranță în momentul în care expeditorul depune proiectul de document administrativ electronic, autoritățile competente din statul membru de expediție, în conformitate cu articolul 22 din Directiva 2008/118/CE, pot autoriza expeditorul să omită includerea datelor privind destinatarul. Prin urmare, cerințele privind identificarea operatorului nu ar trebui să se aplice în cazul în care o deplasare de produse energetice în regim suspensiv de accize este divizată în conformitate cu articolul 23 din Directiva 2008/118/CE și destinatarul nu este cunoscut cu siguranță.

### (8)

> Directiva 95/59/CE a Consiliului (6) a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2011/64/UE a Consiliului (7). Din motive de claritate, trimiterile la directiva abrogată din Regulamentul (CE) nr. 684/2009 ar trebui actualizate.

### (9)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 684/2009 ar trebui modificat în consecință.

### (10)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 684/2009 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
>
> 2. Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

