# Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2132 a Comisiei din 5 decembrie 2016 privind emisiile de gaz cu efect de seră pentru fiecare stat membru aferente anului 2013 prevăzute în Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016D2132
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D2132/decizie-ue-2016-2132
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D2132/decizie-ue-2016-2132.md
- **Subiecte:** Adaptarea la schimbările climatice, certificatele de emisii ale UE, controlul poluării, gaz generator de efect de seră, monitorizarea mediului, permis negociabil al poluării, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, țări ale UE

## Recitale

### (1)

> Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) stabilește limitele emisiilor de gaze cu efect de seră (nivelul anual de emisii alocate) pentru fiecare stat membru aferente fiecărui an în perioada 2013-2020, precum și un mecanism de evaluare anuală a respectării acestor limite. Nivelurile anuale de emisii alocate statelor membre, exprimate în tone de CO2 echivalent, sunt prevăzute în Decizia 2013/162/UE (3) a Comisiei. Aceste valori au fost modificate prin Decizia de punere în aplicare 2013/634/UE a Comisiei (4).

### (2)

> Articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 prevede o procedură de revizuire a inventarelor emisiilor de gaze cu efect de seră ale statelor membre (GES) în scopul de a se evalua respectarea Deciziei nr. 406/2009/CE. Revizuirea inventarelor GES aferente anului 2013 a fost amânată cu un an în contextul imposibilității tehnice a statelor membre de a raporta în timp util datele lor aferente anului 2013 privind emisiile din cauza funcționării defectuoase a programului informatic prevăzut de Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care este utilizat pentru compilarea și raportarea inventarelor GES. Prin urmare, revizuirea a fost realizată pe baza datelor din 2013 privind emisiile, raportate Comisiei în aprilie 2016, în conformitate cu procedurile stabilite în capitolul III și în anexa XVI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei (5).

### (3)

> Cantitatea totală de emisii de GES aferente anului 2013 prevăzute în Decizia nr. 406/2009/CE pentru fiecare stat membru ar trebui să țină seama de corecțiile tehnice și de estimările revizuite calculate în timpul revizuirii, astfel cum figurează în rapoartele de revizuire finale întocmite în temeiul articolului 35 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014.

### (4)

> Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua publicării, în vederea alinierii la dispozițiile articolului 19 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 care stabilește data publicării prezentei decizii drept începutul perioadei de patru luni în care statelor membre li se permite să utilizeze mecanismele de flexibilitate în conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE,


## Articole

### Articolul 1

> Cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzută în Decizia nr. 406/2009/CE pentru fiecare stat membru, aferentă anului 2013 și rezultată din datele corectate ale inventarelor la finalizarea revizuirii efectuate în temeiul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 este prevăzută în anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

