# Decizia (UE) 2016/1848 a Comisiei din 4 iulie 2016 privind măsura SA.40018 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Ungaria referitoare la modificarea din 2014 a taxei de inspecție a lanțului alimentar în Ungaria \[notificată cu numărul C(2016) 4056\] (Text cu relevanță pentru SEE )

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016D1848
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D1848/decizie-ue-2016-1848
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D1848/decizie-ue-2016-1848.md
- **Subiecte:** ajutor de stat, bunuri de consum, controlul ajutorului de stat, inspecție alimentară, lanț de magazine, Ungaria

## Articole

### Articolul 1

> Structura progresivă a taxei (rate și intervale ale cifrei de afaceri) aplicabilă operatorilor de magazine care comercializează bunuri de consum cu circulație rapidă, introdusă în taxa de inspecție a lanțului alimentar din Ungaria prin modificarea adusă de Legea LXXIV din 2014, constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă în înțelesul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care a fost pus în aplicare în mod ilegal de către Ungaria, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat.

### Articolul 2

> Ajutorul individual acordat în temeiul schemei menționate la articolul 1 nu constituie ajutor în cazul în care, la momentul acordării, acesta îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul aplicabil la data la care s-a acordat ajutorul, și anume regulamentul adoptat în conformitate cu articolul 2 din Regulamentele (CE) nr. 994/98 (30) sau (UE) 2015/1588 (31) ale Consiliului.

### Articolul 3

> Ungaria anulează toate plățile restante din ajutorul acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1, cu efect de la data adoptării prezentei decizii.

### Articolul 4

> Ungaria se asigură că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării sale.

### Articolul 5

> Prezenta decizie se adresează Ungariei.

