# Decizia (PESC) 2016/1634 a Comitetului politic și de securitate din 30 august 2016 privind numirea șefului Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya) (EUBAM Libya/1/2016)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016D1634
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D1634/decizie-ue-2016-1634
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D1634/decizie-ue-2016-1634.md
- **Subiecte:** control de frontieră, cooperare transfrontalieră, Libia, Misiunea de Poliție a UE, numirea membrilor, securitate internațională

## Recitale

### (1)

> În temeiul articolului 9 alineatul (1) din Decizia 2013/233/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile corespunzătoare în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya), inclusiv decizia de numire a unui șef al misiunii.

### (2)

> La 24 mai 2013, COPS a adoptat Decizia EUBAM Libya/1/2013 (2), numindu-l pe domnul Antti Juhani HARTIKAINEN în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya pentru perioada 22 mai 2013-21 mai 2014.

### (3)

> La 30 aprilie 2014, COPS a adoptat Decizia EUBAM Libya/3/2014 (3), prelungind mandatul domnului Antti Juhani HARTIKAINEN în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya până la 21 mai 2015.

### (4)

> La 18 iulie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/1339 (4), modificând și prelungind Decizia 2013/233/PESC până la 21 august 2017.

### (5)

> La 16 august 2016, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus numirea domnului Vincenzo TAGLIAFERRI în calitatea de șef al misiunii EUBAM Libya începând cu 1 septembrie 2016,


## Articole

### Articolul 1

> Domnul Vincenzo TAGLIAFERRI este numit în calitatea de șef al Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya) pentru perioada 1 septembrie 2016-21 august 2017.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

