# Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/543 a Consiliului din 15 februarie 2016 de aprobare a programului de ajustare al Greciei (2015/1182)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016D0543
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D0543/decizie-ue-2016-543
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D0543/decizie-ue-2016-543.md
- **Subiecte:** ajutor financiar, buget general (UE), finanțe publice, Grecia, Împrumuturi contractate de UE, politică economică, program de stabilitate, recesiune economică

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 472/2013 stabilește normele de aprobare a unui program de ajustare macroeconomică pentru statele membre care beneficiază de asistență financiară, inclusiv prin Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF). Aceste norme trebuie să fie coerente cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 407/2010 al Consiliului (3) de instituire a MESF.

### (2)

> Greciei i s-a acordat asistență financiară din MESF prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/542 a Consiliului (4) privind acordarea de asistență financiară pe termen scurt din partea Uniunii pentru Grecia.

### (3)

> Din motive de coerență, aprobarea programului de ajustare macroeconomică al Greciei în temeiul Regulamentului (UE) nr. 472/2013 ar trebui să se facă respectându-se dispozițiile pertinente din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/542,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă măsurile precizate la articolul 3 alineatul (3) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/542, măsuri care urmează să fie adoptate de Grecia în cadrul programului său de ajustare.

### Articolul 2

> Prezenta decizie produce efecte de la data notificării.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

