# Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/419 a Comisiei din 18 martie 2016 privind conformitatea ratelor unitare pentru 2016 aplicate zonelor tarifare în temeiul articolului 17 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 \[notificată cu numărul C(2016) 1588\] (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32016D0419
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D0419/decizie-ue-2016-419
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32016D0419/decizie-ue-2016-419.md
- **Subiecte:** fixarea prețurilor, ofertă de servicii, politică comună a transporturilor, țări ale UE, trafic aerian, transport aerian costuri

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 stabilește o schemă comună de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană. Schema comună de tarifare este un element esențial pentru atingerea obiectivelor incluse în sistemul de performanță instituit prin articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei (4).

### (2)

> Decizia de punere în aplicare 2014/132/UE a Comisiei (5) stabilește obiective de performanță la nivelul Uniunii, inclusiv un obiectiv de rentabilitate pentru serviciile de navigație aeriană de rută, exprimat în costuri unitare determinate pentru furnizarea acestor servicii, pentru a doua perioadă de referință, care acoperă anii 2015-2019, inclusiv.

### (3)

> Conform articolului 17 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, Comisia trebuie să evalueze ratele unitare pentru 2015 aplicate zonelor tarifare, transmise Comisiei de statele membre până la 1 iunie 2014, conform cerințelor de la articolul 9 alineatele (1) și (2) din regulamentul respectiv. Această evaluare privește conformitatea ratelor unitare respective cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.

### (4)

> Comisia a efectuat evaluarea ratelor unitare cu sprijinul Unității de evaluare a performanțelor din cadrul Eurocontrol și al Oficiului pentru tarifare centralizată a rutelor aeriene, utilizând datele și informațiile suplimentare furnizate de statele membre până la 1 iunie 2015, precum și a rapoartelor autorităților naționale de supraveghere privind evaluarea costurilor scutite de mecanismul de repartizare a costurilor prezentate în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013. De asemenea, evaluarea Comisiei a ținut seama de explicațiile oferite și de corecțiile efectuate înainte de reuniunea consultativă pe marginea ratelor unitare pentru 2016 aplicabile serviciilor de rută, care a avut loc la 25 și 26 iunie 2015, în aplicarea articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, precum și de corecțiile efectuate de statele membre asupra ratelor unitare ca urmare a comunicărilor ulterioare dintre Comisie și statele membre în cauză.

### (5)

> Pe baza acestei evaluări, având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/670 a Comisiei (6) și Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/420 a Comisiei (7), Comisia a constatat, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 391/2013, că ratele unitare pentru 2016 aplicate zonelor tarifare din Belgia, Luxemburg, Franța, Germania și Țările de Jos, nu sunt în conformitate cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.

### (6)

> Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 prevede că autoritățile naționale de supervizare din statele membre elaborează planuri de performanță ale căror obiective sunt compatibile cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii. În temeiul articolului 11 alineatul (2) și al anexei IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, ratele unitare se calculează pe baza costurilor determinate pentru serviciile de rută și a unităților de servicii preconizate în planul de performanță al unui stat membru, adică pe baza costurilor unitare determinate pentru serviciile de rută. Atât timp cât obiectivele de performanță din Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos nu sunt considerate compatibile cu obiectivele la nivelul Uniunii, ratele unitare calculate pe baza acestora nu pot fi considerate ca fiind conforme cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.

### (7)

> În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, statele membre în cauză ar trebui notificate cu privire la constatările Comisiei.

### (8)

> În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (e), statele membre prezintă Comisiei ratele unitare revizuite în interval de o lună,


## Articole

### Articolul 1

> Ratele unitare pentru 2016 aplicate zonelor tarifare stabilite în anexa la prezenta decizie nu sunt conforme cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Franceze, Republicii Federale Germania, Marelui Ducat al Luxemburgului și Regatului Țărilor de Jos.

