# Regulamentul (UE) 2015/1948 al Consiliului din 29 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R1948
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1948/regulament-ue-2015-1948
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1948/regulament-ue-2015-1948.md
- **Subiecte:** Belarus, persoane fizice, persoane juridice, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului (2) pune în aplicare măsurile prevăzute de Decizia 2012/642/PESC.

### (2)

> La 29 octombrie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/1957 (3) de modificare a Deciziei 2012/642/PESC care prevede suspendarea măsurilor restrictive impuse anumitor persoane și entități desemnate în temeiul deciziei respective.

### (3)

> Prin urmare, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru a asigura aplicarea suspendării măsurilor restrictive, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

### (4)

> Competența de a modifica anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui exercitată de Consiliu, având în vedere situația politică din Belarus și pentru a asigura coerența cu procedura de modificare a anexei II la Decizia 2012/642/PESC.

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 2 se adaugă următorul alineat: „(6) Aplicarea interdicțiilor prevăzute la alineatele (1) și (2) se suspendă în ceea ce privește persoanele și entitățile enumerate în anexa IV.”
>
> 2. Se adaugă următorul articol: „Articolul 8b Consiliul este împuternicit să modifice anexa IV pe baza deciziilor luate cu privire la anexa II la Decizia 2012/642/PESC.”
>
> 3. Textul din anexa la prezentul regulament se adaugă ca anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 765/2006.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

