# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1833 al Comisiei din 12 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2568/91 privind caracteristicile uleiurilor de măsline și ale uleiurilor din resturi de măsline, precum și metodele de analiză a acestora

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R1833
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1833/regulament-ue-2015-1833
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1833/regulament-ue-2015-1833.md
- **Subiecte:** analiză calitativă, calitatea produselor, controlul calității produselor agricole, standard internațional, ulei de măsline

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CEE) nr. 2568/91 al Comisiei (2) definește caracteristicile fizico-chimice și organoleptice ale uleiului de măsline și ale uleiului din resturi de măsline și stabilește metodele de evaluare a acestor caracteristici. Aceste metode sunt actualizate periodic pe baza avizului experților chimiști și în conformitate cu activitățile desfășurate în cadrul Consiliul Oleicol Internațional (IOC).

### (2)

> Pentru a se asigura punerea în aplicare la nivelul Uniunii a celor mai recente standarde internaționale stabilite de IOC, este necesară actualizarea anumitor metode de analiză prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2568/91.

### (3)

> În lumina experienței, se constată că metoda de detectare a prezenței în uleiurile de măsline a uleiurilor vegetale străine poate conduce la rezultate false pozitive. Așadar, referirile la această metodă trebuie eliminate.

### (4)

> Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2568/91 ar trebui modificat în consecință.

### (5)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CEE) nr. 2568/91 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 2 alineatul (1) se modifică după cum urmează: (a) primul paragraf se modifică după cum urmează: (i) litera (g) se înlocuiește cu următorul text: „(g) pentru determinarea compoziției de acizi grași, metoda prevăzută în anexa X;”; (ii) litera (l) se înlocuiește cu următorul text: „(l) pentru determinarea conținutului de alcooli alifatici și triterpenici, metoda prevăzută în anexa XIX;”; (b) al doilea paragraf se elimină.
>
> 2. Rezumatul anexelor se modifică după cum urmează: (a) trimiterile la anexa X A și la anexa X B, inclusiv la titlurile acestor anexe, se înlocuiesc cu următoarea trimitere unică: „Anexa X: Determinarea esterilor metilici ai acizilor grași prin cromatografie în fază gazoasă”; (b) în trimiterea la anexa XIX, titlul se înlocuiește astfel: „Determinarea conținutului de alcooli alifatici și triterpenici prin cromatografie în fază gazoasă cu coloană capilară”; (c) trimiterea la anexa XXa se elimină.
>
> 3. Apendicele 1 la anexa Ib se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
>
> 4. Anexa V se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.
>
> 5. Anexa IX se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa III la prezentul regulament.
>
> 6. Anexele X A și X B se înlocuiesc cu textul prevăzut la anexa IV la prezentul regulament.
>
> 7. Anexa XII se modifică în conformitate cu anexa V la prezentul regulament.
>
> 8. Anexa XIX se modifică în conformitate cu anexa VI la prezentul regulament.
>
> 9. Anexa XXa se elimină.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

