# Regulamentul (UE) 2015/1324 al Consiliului din 31 iulie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 204/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R1324
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1324/regulament-ue-2015-1324
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R1324/regulament-ue-2015-1324.md
- **Subiecte:** controlul armamentelor, Libia, persoane fizice, persoane juridice, restricții comerciale, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 204/2011 al Consiliului (2) pune în aplicare unele dintre măsurile prevăzute în Decizia 2011/137/PESC a Consiliului (3).

### (2)

> Decizia (PESC) 2015/1333 a realizat o reexaminare a persoanelor și entităților enumerate în anexele II și IV la Decizia 2011/137/PESC. Prin Decizia (PESC) 2015/1333, măsurile restrictive impuse prin Decizia 2011/137/PESC, astfel cum a fost modificată, sunt de asemenea consolidate într-un nou instrument juridic. Este necesară o modificare tehnică a Regulamentului (UE) nr. 204/2011 în vederea alinierii acestuia cu Decizia (PESC) 2015/1333.

### (3)

> Această modificare intră în domeniul de aplicare al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și este necesară o măsură de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

### (4)

> Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 204/2011 ar trebui modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (UE) nr. 204/2011 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 3 alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) furnizării de asistență tehnică, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu: (i) echipamente militare, inclusiv armele și materialele conexe care nu intră sub incidența literei (b), care sunt destinate exclusiv asistenței în domeniul securității sau asistenței pentru dezarmare acordate guvernului libian, astfel cum au fost aprobate în prealabil de către Comitetul de sancțiuni; (ii) echipamente militare neletale destinate exclusiv asistenței în domeniul securității sau asistenței pentru dezarmare acordate guvernului libian;”.
>
> 2. Articolul 8 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), enunțul introductiv și litera (a) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Prin derogare de la articolul 5, în ceea ce privește persoanele, entitățile sau organismele enumerate în anexa II și entitățile menționate la articolul 5 alineatul (4), autoritățile competente ale statelor membre enumerate în anexa IV pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) fondurile sau resursele economice în cauză fac obiectul unui privilegiu judiciar, administrativ sau arbitral instituit, sau al unei hotărâri judiciare, administrative sau arbitrale pronunțate: (i) anterior datei la care persoana, entitatea sau organismul a fost inclus în anexa II; sau (ii) anterior datei la care entitatea menționată la articolul 5 alineatul (4) a fost desemnată de Consiliul de Securitate al ONU;”; (b) la alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) de hotărâre nu beneficiază o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism enumerat(ă) în anexa II sau III; și”.
>
> 3. La articolul 8b alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) autoritatea competentă în cauză a stabilit că plata nu reprezintă o încălcare a articolului 5 alineatul (2) și nici nu este în beneficul unei entități menționate la articolul 5 alineatul (4);”.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

