# Regulamentul (UE) 2015/639 al Comisiei din 23 aprilie 2015 de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește utilizarea dioxidului de siliciu (E 551) în copolimerul grefat de alcool polivinilic și polietilenglicol (E 1209) (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R0639
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0639/regulament-ue-2015-639
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0639/regulament-ue-2015-639.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, alimentație umană, alimente, oxizi, protecția consumatorului, sănătate publică, siguranță alimentară

## Recitale

### (1)

> Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 stabilește o listă a Uniunii cu aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în aditivii alimentari, enzimele alimentare, nutrienții și aromele alimentare, precum și condițiile de utilizare a acestora.

### (2)

> Această listă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

### (3)

> Regulamentul (UE) nr. 685/2014 al Comisiei (3) autorizează utilizarea copolimerului grefat de alcool polivinilic și polietilenglicol (copolimerul grefat PVA-PEG) (E 1209) în suplimentele alimentare solide.

### (4)

> Pentru a îmbunătăți proprietățile de fluidizare ale pudrei de polimer, în copolimerul grefat PVA-PEG se utilizează dioxid de siliciu (E 551). Se preconizează că transferul de dioxid de siliciu în produsul alimentar final prin intermediul utilizării copolimerului grefat PVA-PEG este de 300-500 mg/kg. La acest nivel, dioxidul de siliciu nu are nicio funcție tehnologică în suplimentul alimentar.

### (5)

> Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat siguranța copolimerului grefat PVA-PEG atunci când este utilizat ca aditiv alimentar și a concluzionat că utilizarea sa în suplimentele alimentare ca film de acoperire nu prezintă probleme de siguranță în cadrul utilizărilor propuse (4). Evaluarea siguranței a inclus, de asemenea, utilizarea specificată a dioxidului de siliciu în copolimerul grefat PVA-PEG.

### (6)

> În consecință, este adecvată autorizarea utilizării dioxidului de siliciu în copolimerul grefat PVA-PEG.

### (7)

> Prin urmare, partea 2 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 ar trebui modificată în consecință.

### (8)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Partea 2 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

