# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/292 al Comisiei din 24 februarie 2015 de aprobare a dioxidului de carbon ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide pentru tipul de produs 15 Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R0292
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0292/regulament-ue-2015-292
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0292/regulament-ue-2015-292.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, gaz generator de efect de seră, inspecție fitosanitară, pesticide

## Recitale

### (1)

> La 22 februarie 2012 Țările de Jos au primit, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), o cerere de includere în anexa I la directivă a substanței active dioxid de carbon, în vederea utilizării în tipul de produs 15, avicide, astfel cum este definit în anexa V la directiva menționată.

### (2)

> La 30 august 2013, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE, Țările de Jos au prezentat Comisiei un raport de evaluare însoțit de recomandări.

### (3)

> Avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice a fost formulat la 17 iunie 2014 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.

### (4)

> Conform acestui aviz, produsele biocide care sunt utilizate pentru tipul de produs 15 și care conțin dioxid de carbon pot îndeplini cerințele prevăzute la articolul 5 din Directiva 98/8/CE, dacă sunt îndeplinite anumite specificații și condiții referitoare privind utilizarea lor.

### (5)

> Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea dioxidului de carbon în produsele biocide pentru tipul de produs 15, sub rezerva îndeplinirii anumitor specificații și condiții.

### (6)

> Întrucât evaluarea nu a abordat nanomaterialele, aprobarea nu ar trebui să includă astfel de materiale, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (7)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă dioxidul de carbon ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide pentru tipul de produs 15, sub rezerva îndeplinirii specificațiilor și condițiilor prevăzute în anexă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

