# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/86 al Comisiei din 21 ianuarie 2015 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităților ce fac obiectul cererilor de licențe de import și al cererilor de drepturi de import depuse în perioada 1 - 7 ianuarie 2015 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 616/2007 în sectorul cărnii de pasăre

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015R0086
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0086/regulament-ue-2015-86
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015R0086/regulament-ue-2015-86.md
- **Subiecte:** carne de pasăre, cotă tarifară, import (UE), licență de import, organizarea comună a pieței, păsări domestice

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 616/2007 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de produse din sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și din alte țări terțe.

### (2)

> Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse în perioada 1-7 ianuarie 2015 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2015 sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Este necesar, prin urmare, să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).

### (3)

> Cantitățile care fac obiectul cererilor de drepturi de import depuse în perioada 1-7 ianuarie 2015 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2015 sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Prin urmare, este oportun să se stabilească în ce măsură pot fi acordate drepturi de import, prin stabilirea coeficientului de alocare ce urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei, coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006.

### (4)

> Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2015 li se aplică coeficientul de alocare care figurează în partea A din anexa la prezentul regulament.
>
> (2) Cantităților care fac obiectul cererilor de drepturi de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007 pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2015 li se aplică coeficientul de alocare care figurează în partea B din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

