# Decizia (UE) 2015/1179 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iulie 2015 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (EGF/2015/000 TA 2015 – Asistență tehnică la inițiativa Comisiei)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015D1179
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D1179/decizie-ue-2015-1179
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D1179/decizie-ue-2015-1179.md
- **Subiecte:** ajutor financiar, ajutor la angajare, angajament de cheltuieli, buget general (UE), concediere colectivă, cooperare tehnică, destinația plăților, Fondul European de Ajustare la Globalizare, recesiune economică, reintegrare în muncă

## Recitale

### (1)

> Scopul Fondului european de ajustare la globalizare (FEG) este de a oferi sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei financiare și economice mondiale sau ca urmare a unei noi crize financiare și economice mondiale, precum și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii.

### (2)

> Fondul nu depășește o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).

### (3)

> Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 prevede că, la inițiativa Comisiei, un maxim de 0,5 % din valoarea anuală maximă a FEG se poate utiliza în fiecare an pentru asistența tehnică.

### (4)

> În consecință, FEG ar trebui mobilizat pentru a pune la dispoziție suma de 630 000 EUR sub formă de asistență tehnică la inițiativa Comisiei,


## Articole

### Articolul 1

> În cadrul bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2015, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 630 000 EUR în credite de angajament și credite de plată.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

