# Decizia (UE) 2015/891 a Consiliului din 8 iunie 2015 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți (linia bugetară 04 03 01 03)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015D0891
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D0891/decizie-ue-2015-891
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D0891/decizie-ue-2015-891.md
- **Subiecte:** armonizarea securității sociale, buget general (UE), integrarea emigranților, libera circulație a forței de muncă, protocol la un acord, revizuirea unui acord, țări din cadrul AELS, zonă economică europeană

## Recitale

### (1)

> Acordul privind Spațiul Economic European (2) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.

### (2)

> În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, între altele, Protocolul 31 la Acordul privind SEE.

### (3)

> Protocolul 31 la Acordul privind SEE conține dispoziții privind cooperarea în domenii specifice din afara celor patru libertăți.

### (4)

> Este oportun să se continue cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE, inclusiv cooperarea privind libera circulație a lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și a măsurilor privind migranții, inclusiv migranții din țările terțe.

### (5)

> Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui, prin urmare, modificat pentru ca respectiva cooperare extinsă să poată continua după data de 31 decembrie 2014.

### (6)

> Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

### (1)

> Este oportun să se extindă cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE, pentru a include cooperarea privind libera circulație a lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și a măsurilor privind migranții, inclusiv migranții din țările terțe.

### (2)

> Prin urmare, Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui modificat pentru ca respectiva cooperare extinsă să poată fi realizată începând cu 1 ianuarie 2015,


## Articole

### Articolul 1

> Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la modificarea propusă a Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE atașat la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

### Articolul 1

> În Protocolul 31 la Acordul privind SEE, la articolul 5 alineatele (5) și (13), cuvintele „exercițiul financiar 2014” se înlocuiesc cu „exercițiile financiare 2014 și 2015”.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei la care s-a efectuat ultima notificare în temeiul articolului 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2015.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

