# Decizia (UE) 2015/1195 a Băncii Centrale Europene din 2 iulie 2015 de modificare a Deciziei (UE) 2015/298 privind distribuirea provizorie a venitului Băncii Centrale Europene (BCE/2015/25)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32015D0025
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D0025/decizie-ue-2015-25
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32015D0025/decizie-ue-2015-25.md
- **Subiecte:** Banca Centrală Europeană, cumpărare, încasări, legislație financiară, valori mobiliare

## Recitale

### (1)

> Decizia (UE) 2015/774 a Băncii Centrale Europene (BCE/2015/10) (1) instituie un program de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (secondary markets public sector asset purchase programme) (denumit în continuare „PSPP”). Este necesară includerea unor prevederi pentru distribuirea provizorie a venitului BCE rezultat din PSPP în Decizia (UE) 2015/298 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/57) (2).

### (2)

> Prin urmare, Decizia (UE) 2015/298 (BCE/2014/57) ar trebui modificată în mod corespunzător,


## Articole

### Articolul 1 — Modificare

> Litera (d) de la articolul 1 din Decizia (UE) 2015/298 (BCE/2014/57) se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(d) «venitul BCE provenit din titluri de valoare» înseamnă venitul net provenit din achiziționarea de către BCE de titluri de valoare: (i) în cadrul SMP în conformitate cu Decizia BCE/2010/5; (ii) în cadrul CBPP3 în conformitate cu Decizia BCE/2014/40; (iii) în cadrul ABSPP în conformitate cu Decizia BCE/2014/45; și (iv) în cadrul programului de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (secondary markets public sector asset purchase programme) (PSPP) în conformitate cu Decizia (UE) 2015/774 a Băncii Centrale Europene (BCE/2015/10) (*1).
>
> (*1) Decizia (UE) 2015/774 a Băncii Centrale Europene din 4 martie 2015 privind un program de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (BCE/2015/10) (JO L 121, 14.5.2015, p. 20).” "

### Articolul 2 — Intrare în vigoare

> Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

