# 2000/365/CE: Versiune consolidată a Deciziei Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014Y1201(01)
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014Y1201%2801%29/act-ue-2014-1201
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014Y1201%2801%29/act-ue-2014-1201.md
- **Subiecte:** Acordul Schengen, aplicare a legislației UE, Marea Britanie

## Articole

### Articolul 1

> Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord participă la următoarele dispoziții ale acquis-ului Schengen:
>
> (a) cu privire la dispozițiile Convenției din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, ale Actului Final și ale declarațiilor comune aferente: (i) articolul 26 și articolul 27 alineatul (1); Articolele 39 și 40; Articolele 42 și 43, în măsura în care se referă la articolul 40; Articolul 44; Articolele 46 și 47, cu excepția articolului 47 alineatul (2) litera (c) și alineatul (4); Articolele 48-51; Articolele 52 și 53; Articolele 54-58; Articolul 59; Articolele 61-66; Articolele 67-69; Articolele 71-73; Articolele 75 și 76; Articolele 126-130, în măsura în care se referă la dispozițiile la care participă Regatul Unit în temeiul prezentului paragraf; Declarația 3 la Actul Final privind articolul 71 alineatul (2); (ii) următoarele dispoziții privind Sistemul de Informații Schengen: — Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (2); — Decizia 2007/171/CE a Comisiei din 16 martie 2007 de stabilire a cerințelor rețelei Sistemului de Informații Schengen din a doua generație – SIS II (al treilea pilon) (3);
>
> (b) cu privire la dispozițiile acordurilor de aderare la Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, ale Actelor Finale și declarațiilor comune care le însoțesc: (i) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Regatului Danemarcei: articolul 6; (ii) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Republicii Finlanda: articolul 5; (iii) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Regatului Suediei: articolul 5;
>
> (c) cu privire la dispozițiile următoarelor decizii ale Comitetului Executiv instituit prin Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, în măsura în care se referă la dispozițiile la care participă Regatul Unit în temeiul paragrafului (a) de mai sus: SCH/Com-ex (94) 28 rev (certificat prevăzut la articolul 75 pentru transportul drogurilor și/sau al substanțelor psihotrope); SCH/Com-ex (98) 26 def (de înființare a Comitetului permanent pentru punerea în aplicare a Convenției Schengen), sub rezerva unei dispoziții interne prin care se specifică modalitățile de participare a experților din Regatul Unit la misiunile desfășurate sub auspiciile grupului de lucru relevant al Consiliului;

### Articolul 5

> (1) Regatul Unit notifică în scris președintelui Consiliului care dintre dispozițiile menționate la articolul 1 dorește să le aplice Insulelor Canalului și Insulei Man. O decizie de punere în aplicare cu privire la această solicitare se adoptă de Consiliu care hotărăște cu unanimitatea membrilor săi menționați la articolul 1 din Protocolul Schengen și a reprezentantului Guvernului Regatului Unit.
>
> (2) Următoarele dispoziții ale articolului 1 se aplică Gibraltarului:
>
> (a) În ceea ce privește dispozițiile Convenției din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, ale Actului Final și ale declarațiilor comune ale acestuia; Articolul 26 și articolul 27 alineatul (1); Articolul 39; Articolul 44, în măsura în care nu se referă la urmăriri și supraveghere transfrontalieră; Articolele 46 și 47, cu excepția articolului 47 alineatul (2) litera (c) și alineatul (4); Articolele 48-51; Articolele 52 și 53; Articolele 54-58; Articolul 59; Articolele 61-63; Articolele 65-66; Articolele 67-69; Articolele 71-73; Articolele 75 și 76; Articolele 126-130, în măsura în care se referă la dispozițiile la care participă Gibraltarul în temeiul prezentului paragraf; Declarația 3 la Actul Final privind articolul 71 alineatul (2).
>
> (b) Cu privire la dispozițiile acordurilor de aderare la Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, ale Actelor Finale și declarațiilor comune ale acestora: (i) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Regatului Danemarcei: articolul 6; (ii) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Republicii Finlanda: articolul 5; (iii) acordul semnat la 19 decembrie 1996 privind aderarea Regatului Suediei: articolul 5;
>
> (c) În ceea ce privește dispozițiile deciziilor Comitetului Executiv instituit prin Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985: SCH/Com-ex (94) 28 rev (certificat prevăzut la articolul 75 pentru transportul drogurilor și/sau al substanțelor psihotrope);
>
> (3) Articolul 8 alineatul (3) se aplică teritoriilor menționate la alineatele (1) și (2) de mai sus.

### Articolul 6

> (1) Dispozițiile menționate la articolul 1 litera (a) punctul (ii), precum și celelalte dispoziții relevante privind Sistemul de Informații Schengen adoptate după 1 decembrie 2009, dar nepuse încă în aplicare, se pun în aplicare printr-o decizie de punere în aplicare adoptată de Consiliu între Regatul Unit și statele membre și alte state în cazul cărora aceste dispoziții s-au pus deja în aplicare de îndată ce condițiile preliminare pentru aceasta au fost îndeplinite.
>
> (2) Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis în cazul punerii în aplicare a dispozițiilor menționate la articolul 5 cu privire la teritoriile în cauză.
>
> (3) Orice decizie de punere în aplicare în conformitate cu alineatele (1) și (2) este adoptată de Consiliu care hotărăște cu unanimitatea membrilor săi menționați la articolul 1 din Protocolul Schengen și a reprezentantului Guvernului Marii Britanii.
>
> (4) Dispozițiile articolului 75 din Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 și ale Deciziei SCH/Com-ex (94) 28 rev a Comitetului Executiv (certificat prevăzut la articolul 75 pentru transportul drogurilor și/sau substanțelor psihotrope) sunt direct aplicabile în Regatul Unit.

### Articolul 7

> Regatul Unit suportă toate costurile legate de operațiunile tehnice care decurg din participarea parțială la funcționarea SIS.

### Articolul 8

> (1) Prezenta decizie intră în vigoare în ziua imediat următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
>
> (2) De la data adoptării prezentei decizii, se consideră în mod irevocabil că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a notificat președintelui Consiliului, în conformitate cu articolul 5 din Protocolul Schengen, că dorește să participe la toate propunerile și inițiativele care au la bază acquis-ul Schengen menționat la articolul 1. Această participare acoperă teritoriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) și, respectiv, alineatul (2), în măsura în care propunerile și inițiativele se bazează pe dispozițiile acquis-ului Schengen care se aplică respectivelor teritorii.
>
> (3) Măsurile care au la bază acquis-ul Schengen prevăzut la articolul 1 și care au fost stabilite înaintea adoptării deciziei Consiliului prevăzute la articolul 6 se pun în aplicare pentru Regatul Unit la data sau datele la care Consiliul decide, în conformitate cu articolul 6, să pună în aplicare acquis-ul prevăzut la articolul 1 pentru Regatul Unit, cu excepția cazului în care măsurile respective prevăd o dată ulterioară.

