# Regulamentul (UE) nr. 1385/2014 al Consiliului din 15 decembrie 2014 privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului dintre Uniunea Europeană și Republica Capului Verde de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute prin Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R1385
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R1385/regulament-ue-2014-1385
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R1385/regulament-ue-2014-1385.md
- **Subiecte:** acord (UE), acord de pescuit, Cabo Verde, compensații financiare la un acord, cotă de pescuit, drept de pescuit, Franța, pavilion de navigație, pescuit în mare, Portugalia, protocol la un acord, Spania, zonă de pescuit

## Recitale

### (1)

> La 19 decembrie 2006, Consiliul a aprobat, prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 2027/2006 (1), încheierea Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (denumit în continuare „acordul”).

### (2)

> La 28 august 2014, a fost parafat un nou protocol (2) la acord (denumit în continuare „protocolul”). Protocolul acordă navelor din Uniune posibilități de pescuit în zona de pescuit în care Republica Capului Verde își exercită suveranitatea sau jurisdicția.

### (3)

> La 15 decembrie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/948/UE (3) privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului.

### (4)

> Este oportun să se definească metoda de alocare a posibilităților de pescuit între statele membre pentru toată perioada de aplicare a protocolului.

### (5)

> În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (4), în cazul în care se constată că posibilitățile de pescuit acordate Uniunii în temeiul protocolului nu sunt utilizate pe deplin, Comisia informează statele membre în cauză în legătură cu acest lucru. Se consideră că absența unui răspuns într-un termen care urmează a fi stabilit de către Consiliu echivalează cu confirmarea faptului că navele statului membru în cauză nu utilizează pe deplin posibilitățile de pescuit care le-au fost alocate în perioada respectivă. Consiliul ar trebui să stabilească termenul respectiv.

### (6)

> Pentru a se garanta reluarea activităților de pescuit ale navelor din Uniune, protocolul dispune aplicarea sa cu titlu provizoriu începând cu data semnării sale. Prin urmare, ar trebui ca prezentul regulament să se aplice de la aceeași dată,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Posibilitățile de pescuit stabilite prin protocol se alocată statelor membre după cum urmează: (a) toniere ton cu plasă-pungă: Spania 16 nave Franța 12 nave (b) nave de pescuit cu paragate plutitoare: Spania 23 de nave Portugalia 7 nave (c) toniere cu platformă și paragate: Spania 7 nave Franța 4 nave Portugalia 2 nave
>
> (2) Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 se aplică fără a se aduce atingere acordului.
>
> (3) În cazul în care cererile de autorizații de pescuit din partea statelor membre menționate la alineatul (1) nu epuizează posibilitățile de pescuit stabilite prin protocol, Comisia ia în considerare cererile de autorizații de pescuit din partea oricărui alt stat membru în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008.
>
> (4) Termenul în care statele membre trebuie să confirme că nu utilizează pe deplin posibilitățile de pescuit care le-au fost alocate, așa cum se prevede la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008, este stabilit la zece zile lucrătoare de la data la care Comisia informează statele membre că posibilitățile de pescuit nu au fost utilizate pe deplin.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la data semnării protocolului.

