# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2014 al Comisiei din 19 noiembrie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 59/2011 în ceea ce privește contingentele tarifare pentru vinurile originare din Serbia

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R1238
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R1238/regulament-ue-2014-1238
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R1238/regulament-ue-2014-1238.md
- **Subiecte:** acord de stabilizare și asociere, aderare la Uniunea Europeană, cotă tarifară, Croația, import (UE), produs original, protocol la un acord, Serbia, vin

## Recitale

### (1)

> Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Serbia, pe de altă parte („ASA”) a fost semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2013.

### (2)

> Protocolul la Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Serbia, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (2) (denumit în continuare „protocolul”) a fost semnat la 25 iunie 2014. Semnarea acordului în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia a fost autorizată prin Decizia 2014/517/UE a Consiliului (3), iar încheierea protocolului în numele Comunității Europene a Energiei Atomice a fost aprobată prin Decizia 2014/518/Euratom a Consiliului (4). Protocolul se aplică, provizoriu, de la 1 august 2014.

### (3)

> Articolul 7 din protocol și anexa III la acesta prevăd modificarea contingentelor tarifare existente pentru vinurile originare din Serbia, cu efect de la 1 august 2014.

### (4)

> În conformitate cu articolul 11 din protocol, pentru anul 2014, volumele noilor contingente tarifare și creșterile volumelor contingentelor tarifare existente se calculează proporțional cu volumele anuale de bază specificate în protocol, luând în considerare perioada scursă înainte de data de 1 august 2014.

### (5)

> Pentru implementarea contingentelor tarifare pentru vin stabilite în protocol, este necesară adaptarea Regulamentului (UE) nr. 59/2011 al Comisiei (5).

### (6)

> Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 59/2011 ar trebui modificat în consecință.

### (7)

> Întrucât protocolul se aplică de la 1 august 2014, ar trebui ca prezentul regulament să se aplice cu începere de la aceeași dată și să intre în vigoare în ziua publicării.

### (8)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Regulamentul (UE) nr. 59/2011 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 august 2014.

