# Regulamentul (UE) nr. 900/2014 al Comisiei din 15 iulie 2014 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a Regulamentului (CE) nr. 440/2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R0900
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0900/regulament-ue-2014-900
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0900/regulament-ue-2014-900.md
- **Subiecte:** evoluție tehnologică, inspecție sanitară, produs chimic, testare, toxicologie

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Comisiei (2) conține metodele de testare pentru determinarea proprietăților fizico-chimice, a toxicității și a ecotoxicității substanțelor chimice, care trebuie aplicate pentru scopurile Regulamentului (CE) nr. 1907/2006.

### (2)

> Este necesar să se actualizeze Regulamentul (CE) nr. 440/2008 în vederea includerii cu prioritate a metodelor de testare noi și a celor actualizate adoptate recent de OCDE, pentru a ține seama de progresul tehnic și a reduce numărul de animale utilizate în scopuri experimentale în conformitate cu Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Părțile interesate au fost consultate cu privire la prezentul proiect.

### (3)

> Prezenta adaptare la progresul tehnic conține șase metode de testare noi pentru determinarea toxicității și a altor efecte asupra sănătății, și anume un studiu de neurotoxicitate asupra dezvoltării, un studiu extins de toxicitate asupra reproducerii pe o generație, un test in vivo de mutație genetică la rozătoarele transgenice, un test in vitro pentru evaluarea efectelor asupra sintezei de hormoni steroizi, precum și două metode in vivo pentru evaluarea efectelor estrogenice și (anti)androgenice.

### (4)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 440/2008 trebuie modificat în consecință.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

