# Regulamentul (UE) nr. 783/2014 al Consiliului din 18 iulie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R0783
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0783/regulament-ue-2014-783
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0783/regulament-ue-2014-783.md
- **Subiecte:** autodeterminare, diferend teritorial, Rusia, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, transfer de proprietate, Ucraina

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 269/2014 (2) pune în aplicare anumite măsuri prevăzute în Decizia 2014/145/PESC și prevede înghețarea fondurilor și resurselor economice în cazul anumitor persoane fizice care sunt responsabile, sprijină în mod activ sau pun în aplicare acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea în Ucraina sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina, precum și în cazul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor asociate acestora, sau al persoanelor juridice, entităților sau organismelor din Crimeea ori Sevastopol a căror proprietate a fost transferată cu încălcarea legislației ucrainene, sau al persoanelor juridice, entităților sau organismelor care au beneficiat de un asemenea transfer.

### (2)

> La 16 iulie 2014, Consiliul European a convenit să extindă măsurile restrictive, cu scopul de a viza entități, inclusiv din Federația Rusă, care sprijină material sau financiar acțiuni care subminează sau amenință suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei.

### (3)

> La 18 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/475/PESC (3) care modifică Decizia 2014/145/PESC și prevede criterii modificate de includere pe listă pentru a permite includerea pe listă a persoanelor juridice, entităților sau organismelor care sprijină material sau financiar acțiuni care subminează sau amenință suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei.

### (4)

> Această modificare intră în domeniul de aplicare al tratatului și, în consecință, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare.

### (5)

> Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,


## Articole

### Articolul 1

> Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 se înlocuiește cu următorul text:
>
> „(1) Anexa I cuprinde: (a) persoanele fizice care sunt responsabile, sprijină în mod activ sau pun în aplicare acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea Ucrainei sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina, precum și persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele asociate acestora; (b) persoanele juridice, entitățile sau organismele care sprijină material sau financiar acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei; sau (c) persoanele juridice, entitățile sau organismele din Crimeea ori Sevastopol a căror proprietate a fost transferată cu încălcarea legislației ucrainene sau de persoanele juridice, entitățile sau organismele care au beneficiat de un asemenea transfer.”

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

