# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 340/2014 al Comisiei din 1 aprilie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei în ceea ce privește anumite norme referitoare la intervenția publică cu privire la anumite produse agricole, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R0340
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0340/regulament-ue-2014-340
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0340/regulament-ue-2014-340.md
- **Subiecte:** cumpărare de intervenție, depozitare, licitație, organism de intervenție în activitatea comercială, politică de intervenţie, produs agricol

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei (2) a stabilit norme de punere în aplicare a mecanismului de intervenție publică în ceea ce privește anumite produse agricole, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (3). Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 de la 1 ianuarie 2014.

### (2)

> Partea II titlul I capitolul I din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 introduce o serie de modificări la schema de intervenție publică, aplicabile de la 1 ianuarie 2014.

### (3)

> În sectoarele cerealelor și orezului, noțiunea de centre de intervenție a fost abolită, iar sorgul este eliminat din lista de produse eligibile pentru intervenția publică.

### (4)

> În sectorul laptelui și al produselor lactate, achiziționarea de unt și lapte praf degresat se va realiza prin intermediul unui sistem de licitație deschis de Comisie atunci când sunt atinse cantitățile la preț fix.

### (5)

> În sectorul cărnii de vită, determinarea prețului maxim de achiziție se va baza pe prețul mediu al pieței dintr-un stat membru sau dintr-o regiune a unui stat membru. În plus, fosta categorie A pentru carcase de animale de sex masculin a fost divizată în noua categorie A și noua categorie Z pentru carcase de animale din specia bovine și a fost introdusă în clasificarea prevăzută în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013; animalele de sex masculin din această categorie Z vor fi eligibile pentru intervenția publică.

### (6)

> Prin urmare, este necesară punerea în aplicare a acestor schimbări prin modificarea Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 în consecință.

### (7)

> Având în vedere că noțiunea de centre de intervenție este abolită, Regulamentele (UE) nr. 1125/2010 (4) și (UE) nr. 162/2011 (5) ale Comisiei au devenit caduce. Din motive de securitate juridică, aceste regulamente ar trebui să fie abrogate.

### (8)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 se modifică după cum urmează:
>
> 1. În titlul I, denumirea capitolului I se înlocuiește cu următoarea denumire: „Domeniu de aplicare, definiție și aprobarea spațiilor de depozitare pentru intervenție”.
>
> 2. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Spațiile de depozitare pentru intervenție (1) În conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 884/2006, responsabilitatea pentru spațiile de depozitare pentru intervenție («spații de depozitare») în care se depozitează produsele achiziționate le revine agențiilor de intervenție, în special în ceea ce privește problemele legate de responsabilitate și controale, după cum prevede articolul 2 din regulamentul respectiv. (2) Agențiile de intervenție garantează că spațiile de depozitare îndeplinesc cel puțin condițiile stabilite la articolul 3 din prezentul regulament. Spațiile de depozitare pentru cereale și orez fac obiectul unei aprobări de către agențiile de intervenție. (3) Informațiile referitoare la spațiile de depozitare pentru cereale și orez sunt actualizate și sunt puse la dispoziția statelor membre și a publicului, în conformitate cu articolul 55 din prezentul regulament.”
>
> 3. Articolul 3 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „Cerințe privind spațiile de depozitare”; (b) se elimină litera (a) de la alineatul (1); (c) la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În sensul prezentului alineat, «capacitate minimă de depozitare» înseamnă capacitatea minimă care poate să nu fie disponibilă permanent, dar este capacitatea ușor de realizat în perioada când poate avea loc achiziționarea. Capacitățile minime de depozitare se aplică în cazul tuturor cerealelor și soiurilor de orez care trebuie achiziționate.”
>
> 4. La articolul 8 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) pentru grâul comun, orz și porumb: 80 de tone;”.
>
> 5. Articolul 10 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1) litera (a), punctul (iv) se înlocuiește cu următorul text: „(iv) în cazul cerealelor și al orezului, spațiul de depozitare aprobat pentru care sunt prezentate oferta sau oferta de participare la licitație, în condiții de costuri minime, ținând seama de articolul 29; spațiul de depozitare respectiv nu este locul unde este depozitat produsul la momentul ofertei sau ofertei de participare la licitație;”; (b) la alineatul (2), trimiterea la „articolul 2 alineatul (3)” se înlocuiește cu „articolul 2 alineatul (2)”.
>
> 6. Articolul 16 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) se modifică după cum urmează: (i) litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) procedura de licitație pentru achiziționarea de grâu comun, unt sau lapte praf degresat pentru cantitățile care depășesc cantitatea maximă propusă de 3 milioane de tone, 50 000 de tone și, respectiv, 109 000 de tone;”; (ii) litera (b) se elimină; (b) se inserează un nou alineat (2a): „(2a) Comisia poate deschide, fără asistența comitetului menționat la articolul 229 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*1), procedura de licitație pentru achiziționarea de carne de vită pe categorie și pe stat membru sau pe regiune a acestuia, pe baza celor mai recente două prețuri de piață săptămânale înregistrate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Procedura de licitație poate fi închisă de către Comisie urmând aceeași procedură, pe categorie și pe stat membru sau pe regiune a acestuia, pe baza celor mai recente prețuri de piață săptămânale înregistrate. (*1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671.”;" (c) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) Pentru orez, procedura de licitație poate fi limitată la soiuri specifice sau la unul sau mai multe tipuri de orez nedecorticat, astfel cum sunt definite în partea I punctul I.2 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 («orez cu bobul rotund», «orez cu bobul mediu», «orez cu bobul lung de categoria A» sau «orez cu bobul lung de categoria B»).”
>
> 7. La articolul 21, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) În cazul cărnii de vită, ofertele de participare la licitație nu se iau în considerare în cazul în care prețul propus este mai mare decât prețul mediu de piață înregistrat pentru fiecare categorie în fiecare stat membru sau regiune a acestuia, convertit la calitatea R3 prin aplicarea coeficienților stabiliți în anexa III partea II.”
>
> 8. La articolul 26, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) În cazul în care cerealele sau orezul nu pot fi livrate către spațiul de depozitare indicat de ofertant sau de participantul la licitație, menționat la articolul 10 alineatul (1) litera (a) punctul (iv), agenția de intervenție desemnează un alt spațiu de depozitare, unde trebuie să aibă loc livrarea, în condiții de costuri minime.”
>
> 9. La articolul 31 alineatul (2), trimiterea la „articolul 2 alineatul (3)” se înlocuiește cu „articolul 2 alineatul (2)”.
>
> 10. La articolul 32 alineatul (5), punctul (i) se elimină.
>
> 11. La articolul 47 alineatul (3), sintagma „[…] în conformitate cu anexa I părțile IX, X și XI” se înlocuiește cu „[…] în conformitate cu anexa I părțile IX și XI”.
>
> 12. Articolul 55 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „Agenții de intervenție și spații de depozitare pentru cereale și orez”; (b) alineatul (1) se modifică după cum urmează: (i) litera (b) se elimină; (ii) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) spațiile de depozitare aprobate; precum și”; (c) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Lista agențiilor de intervenție, lista spațiilor de depozitare și varianta actualizată a acestora sunt puse la dispoziția statelor membre și a publicului prin toate mijloacele adecvate, prin intermediul sistemelor informatizate instituite de Comisie, inclusiv prin publicarea pe internet.”
>
> 13. Anexa I se modifică în conformitate cu partea A a anexei la prezentul regulament.
>
> 14. Anexa III se modifică în conformitate cu partea B a anexei la prezentul regulament.
>
> 15. Lista anexelor se modifică în conformitate cu partea C a anexei la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Regulamentele (UE) nr. 1125/2010 și (UE) nr. 162/2011 se abrogă.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

