# Regulamentul (UE) nr. 249/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 827/2004 al Consiliului de interzicere a importurilor de ton obez de Atlantic ( Thunnus obesus ) originar din Bolivia, Cambodgia, Georgia, Guineea Ecuatorială și Sierra Leone și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1036/2001

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014R0249
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0249/regulament-ue-2014-249
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014R0249/regulament-ue-2014-249.md
- **Subiecte:** Bolivia, Cambodgia, conservarea peștelui, Georgia, Guineea Ecuatorială, import (UE), Oceanul Atlantic, pește de mare, produs original, restricție de import, Sierra Leone

## Recitale

### (1)

> Uniunea este parte contractantă la Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (Convenția ICCAT) din 14 noiembrie 1997, în urma adoptării Deciziei 86/238/CEE a Consiliului (2).

### (2)

> Convenția ICCAT prevede un cadru pentru cooperarea regională privind conservarea și gestionarea resurselor de ton și de specii înrudite cu tonul din Oceanul Atlantic și din mările adiacente. Convenția ICCAT a instituit o Comisie Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) care adoptă măsuri de conservare și de gestionare. Măsurile respective devin obligatorii pentru părțile contractante.

### (3)

> În 1998, ICCAT a adoptat rezoluția 98-18 privind capturile de ton nedeclarate și nereglementate efectuate de navele mari de pescuit cu paragate în zona Convenției. Această rezoluție a stabilit proceduri pentru identificarea țărilor ale căror nave au pescuit ton și specii înrudite într-un mod care a redus eficacitatea măsurilor de conservare și de gestionare adoptate de ICCAT. Rezoluția a precizat, de asemenea, măsurile care trebuie adoptate, inclusiv măsurile nediscriminatorii de restricționare a schimburilor comerciale, dacă sunt necesare, pentru a împiedica navele din aceste țări să continue acest tip de practici de pescuit.

### (4)

> După adoptarea rezoluției 98-18, ICCAT a identificat Bolivia, Cambodgia, Guineea Ecuatorială, Georgia și Sierra Leone ca țări ale căror nave pescuiesc ton obez de Atlantic (Thunnus obesus) într-un mod care reduce eficacitatea măsurilor sale de conservare și de gestionare a acestei specii. ICCAT și-a întemeiat constatările pe date privind capturile, comerțul și activitățile navelor.

### (5)

> În consecință, ICCAT a recomandat ca părțile contractante să ia măsurile necesare, în conformitate cu prevederile rezoluției sale 98-18, pentru a interzice importurile de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez, sub orice formă, din țările respective.

### (6)

> În 2004, importurile de ton obez de Atlantic originar din Bolivia, Cambodgia, Guineea Ecuatorială, Georgia și Sierra Leone în Uniune au fost interzise prin Regulamentul (CE) nr. 827/2004 al Consiliului (3).

### (7)

> La cea de a 14-a reuniune specială a ICCAT care a avut loc în 2004, aceasta a recunoscut eforturile făcute de Cambodgia, Guineea Ecuatorială și Sierra Leone pentru a răspunde preocupărilor exprimate și a adoptat recomandări privind ridicarea măsurilor de restricționare a schimburilor comerciale împotriva acestor trei țări în legătură cu tonul obez de Atlantic și cu produsele din ton obez de Atlantic.

### (8)

> În consecință, Regulamentul (CE) nr. 919/2005 al Consiliului (4) a modificat Regulamentul (CE) nr. 827/2004, astfel încât interdicția la importurile în Uniune de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez de Atlantic din Cambodgia, Guineea Ecuatorială și Sierra Leone a fost ridicată. Ca urmare a respectivei modificări, Regulamentul (CE) nr. 827/2004 interzice astfel de importuri numai din Bolivia și din Georgia.

### (9)

> În cadrul celei de a 22-a reuniuni ordinare anuale din 2011, ICCAT a recunoscut acțiunile întreprinse de Bolivia și de Georgia și a adoptat Recomandarea 11-19 de ridicare a interdicțiilor la importurile de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez de Atlantic care au continuat să fie aplicate acestor două țări.

### (10)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 827/2004 ar trebui abrogat,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (CE) nr. 827/2004 se abrogă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

