# 2014/819/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 17 noiembrie 2014 privind respingerea unei cereri de anulare a unei denumiri înregistrate în registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului \[Jihočeská Niva (IGP)\] \[notificată cu numărul C(2014) 8391\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32014D0819
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014D0819/decizie-ue-2014-819
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32014D0819/decizie-ue-2014-819.md
- **Subiecte:** brânză de vacă, denumire de origine a unui produs, denumirea produsului, etichetare, Slovacia

## Recitale

### (1)

> Articolul 54 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 prevede că, în afara cererilor formulate de producătorii produsului comercializat sub denumirea înregistrată, Comisia poate anula înregistrarea unei indicații geografice protejate atunci când nu este asigurată conformitatea cu condițiile prevăzute în caietul de sarcini sau atunci când niciun produs care face obiectul indicației geografice protejate în cauză nu este introdus pe piață timp de cel puțin șapte ani.

### (2)

> Comisia a examinat cererea de anulare a înregistrării indicației geografice protejate „Jihočeská Niva” transmisă de Slovacia la 20 septembrie 2013 și primită la 27 septembrie 2013.

### (3)

> Această cerere de anulare nu se încadrează în niciunul dintre cele două cazuri menționate la articolul 54 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 și nu îndeplinește, prin urmare, condițiile prevăzute de acest articol.

### (4)

> Din perspectiva acestor elemente, cererea de anulare a indicației geografice protejate „Jihočeská Niva” transmisă de Slovacia ar trebui să fie respinsă.

### (5)

> Măsura prevăzută în prezenta decizie este conformă cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole,


## Articole

### Articolul 1

> Cererea de anulare a indicației geografice protejate „Jihočeská Niva” se respinge.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Slovace.

