# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1064/2013 al Comisiei din 30 octombrie 2013 de stabilire a coeficienților aplicabili cerealelor exportate sub formă de Scotch whisky pentru perioada 2013-2014

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013R1064
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R1064/regulament-ue-2013-1064
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R1064/regulament-ue-2013-1064.md
- **Subiecte:** cereale, malț, Marea Britanie, rație, spirtoase, subvenții pentru exportul produselor agricole

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006, cantitățile de cereale pentru care se acordă restituirea sunt cantitățile de cereale puse sub control și distilate, cărora li se aplică un coeficient stabilit anual pentru fiecare stat membru în cauză. Acest coeficient exprimă raportul care există între cantitățile totale exportate și cantitățile totale comercializate din băutura spirtoasă respectivă, pe baza tendinței constatate în evoluția acestor cantități pe parcursul numărului de ani corespunzător perioadei medii de maturare a băuturii spirtoase respective.

### (2)

> Pe baza informațiilor furnizate de Regatul Unit referitoare la perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, această perioadă medie de maturare pentru Scotch whisky a fost, în 2012, de șapte ani.

### (3)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 745/2012 al Comisiei (3) a încetat să producă efecte, întrucât se referă la coeficienții aplicabili pentru perioada 2012-2013. Prin urmare, este necesară stabilirea coeficienților pentru perioada 1 octombrie 2013-30 septembrie 2014.

### (4)

> Articolul 10 din Protocolul nr. 3 la Acordul privind Spațiul Economic European exclude acordarea de restituiri la exportul către Liechtenstein, Islanda și Norvegia. În plus, Uniunea a încheiat cu anumite țări terțe acorduri care prevăd eliminarea restituirilor la export. În consecință, este necesar, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006, ca aceste aspecte să fie luate în considerare la calcularea coeficientului pentru perioada 2013-2014,


## Articole

### Articolul 1

> Pentru perioada 1 octombrie 2013-30 septembrie 2014, coeficienții menționați la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 aplicabili cerealelor utilizate în Regatul Unit pentru fabricarea de Scotch whisky sunt stabiliți în anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Prezentul regulament se aplică de la 1 octombrie 2013 până la 30 septembrie 2014.

