# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 584/2013 al Comisiei din 18 iunie 2013 de aprobare a unei modificări minore a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate \[Melton Mowbray Pork Pie (IGP)\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013R0584
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0584/regulament-ue-2013-584
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0584/regulament-ue-2013-584.md
- **Subiecte:** carne de porc, denumire de origine a unui produs, denumirea produsului, etichetare, localizarea producției, Marea Britanie, mod de producție, produs din carne

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 a intrat în vigoare la 3 ianuarie 2013. Acesta a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 510/2006 din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2).

### (2)

> În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Regatului Unit de aprobare a modificărilor aduse caietului de sarcini al indicației geografice protejate „Melton Mowbray Pork Pie”, înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 566/2009 al Comisiei (3).

### (3)

> Cererea are drept scop modificarea caietului de sarcini prin clarificarea rolului agenților de îngroșare și al altor ingrediente utilizate la fabricarea produsului „Melton Mowbray Pork Pie”.

### (4)

> Comisia a examinat modificările în cauză și a decis că acestea sunt întemeiate. Întrucât este vorba despre o modificare minoră, Comisia o poate adopta fără a recurge la procedura stabilită la articolele 50-52 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012,


## Articole

### Articolul 1

> Caietul de sarcini al indicației geografice protejate „Melton Mowbray Pork Pie” se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Documentul unic care reia elementele principale ale caietului de sarcini figurează în anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

