# Regulamentul (UE) nr. 419/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de instituire a unei taxe compensatorii provizorii privind importurile de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013R0419
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0419/regulament-ue-2013-419
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0419/regulament-ue-2013-419.md
- **Subiecte:** import (UE), India, oțel, procedura antisubvențiilor, produs original, sârmă, taxă compensatorie

## Articole

### Articolul 1

> 1. Se instituie o taxă compensatorie provizorie asupra importurilor de sârmă din oțel inoxidabil care conține, raportat la greutate: — minimum 2,5% nichel, alta decât sârma care conține, raportat la greutate, minimum 28 %, dar maximum 31 % nichel și minimum 20 %, dar maximum 22 % crom; — maximum 2,5 % nichel, alta decât sârma cu un conținut de nichel de minimum 13 % din greutate, dar cu un conținut de crom de maximum 25 % și cu un conținut de aluminiu de minimum 3,5 %, dar maximum 6 %; încadrate în prezent la codurile NC 7223 00 19 și 7223 00 99 și originare din India.
>
> 2. Nivelul taxei compensatorii provizorii aplicabil prețului net franco frontieră a Uniunii, înainte de vămuire, se stabilește după cum urmează pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare: Societate Nivelul taxei (%) Cod adițional TARIC Raajratna Metal Industries, Ahmedabad, Gujarat 4,3 B775 Venus Wire Industries Pvt. Ltd, Mumbai, Maharashtra 3,1 B776 Precision Metals, Mumbai, Maharashtra 3,1 B777 Hindustan Inox Ltd., Mumbai, Maharashtra 3,1 B778 Sieves Manufacturer India Pvt. Ltd., Mumbai, Maharashtra 3,1 B779 Viraj Profiles Vpl. Ltd., Thane, Maharashtra 0,0 B780 Societăți enumerate în anexă 3,8 B781 Toate celelalte societăți 4,3 B999
>
> 3. Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii.
>
> 4. Dacă nu se specifică altfel, se aplică dispozițiile în vigoare cu privire la taxele vamale.

### Articolul 2

> 1. Fără a aduce atingere articolului 30 din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului, părțile interesate pot solicita să fie informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora a fost adoptat prezentul regulament, își pot prezenta în scris punctele de vedere și pot înainta o cerere pentru a fi audiate de către Comisie, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> 2. În temeiul articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului, părțile în cauză pot prezenta observații privind aplicarea prezentului regulament în termen de o lună de la data intrării sale în vigoare.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Articolul 1 din prezentul regulament se aplică pe o perioadă de patru luni.

