# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 95/2013 al Comisiei din 1 februarie 2013 privind autorizarea unui preparat de Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M ca aditiv furajer pentru toți peștii în afară de salmonide (titularul autorizației Lallemand SAS) Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013R0095
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0095/regulament-ue-2013-95
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013R0095/regulament-ue-2013-95.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, hrană pentru animale, pește, supliment alimentar

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

### (2)

> A fost depusă o cerere de autorizare pentru o nouă utilizare a unui preparat de Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (3)

> Cererea se referă la autorizarea unei noi utilizări a Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M ca aditiv furajer pentru toți peștii, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.

### (4)

> Utilizarea Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M a fost autorizată pe termen nelimitat în cazul puilor pentru îngrășare, prin Regulamentul (CE) nr. 1200/2005 al Comisiei (2), și în cazul porcilor pentru îngrășare, prin Regulamentul (CE) nr. 2036/2005 al Comisiei (3), și pentru o perioadă de 10 ani în cazul salmonidelor și creveților, prin Regulamentul (CE) nr. 911/2009 al Comisiei (4), în cazul purceilor înțărcați, prin Regulamentul (UE) nr. 1120/2010 al Comisiei (5), și pentru găinile ouătoare, prin Regulamentul (UE) nr. 212/2011 al Comisiei (6).

### (5)

> Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 11 septembrie 2012 (7) că, în condițiile de utilizare propuse, Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M are potențialul de a produce un efect benefic asupra dezvoltării pentru toți peștii prin creșterea procentului de pești bine conformați și reducerea gradului de deformare a oaselor.

### (6)

> Evaluarea Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupului funcțional „alți aditivi zootehnici”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile precizate în anexa respectivă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

