# 2013/708/UE: Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2013/004 ES/Comunidad Valenciana materiale de construcție din partea Spaniei)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013D0708
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0708/decizie-ue-2013-708
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0708/decizie-ue-2013-708.md
- **Subiecte:** ajutor la angajare, angajament de cheltuieli, buget general (UE), Comunitatea Valenciei, concediere colectivă, destinația plăților, Fondul European de Ajustare la Globalizare, material de construcții, reintegrare în muncă, Spania

## Recitale

### (1)

> Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor disponibilizați ca urmare a schimbărilor majore în structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

### (2)

> Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

### (3)

> Spania a prezentat o cerere de mobilizare a FEG în legătură cu disponibilizările care au avut loc în 140 de întreprinderi din cadrul NACE revizuirea 2 diviziunea 23 (Fabricarea altor produse minerale nemetalice) în regiunea NUTS 2 Comunidad Valenciana (ES52) la data de 22 mai 2013 și a completat-o cu informații suplimentare până la data de 17 iulie 2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea unei sume de 840 000 EUR.

### (4)

> În consecință, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Spania,


## Articole

### Articolul 1

> În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2013, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru alocarea sumei de 840 000 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

