# 2013/640/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 7 noiembrie 2013 privind înființarea Infrastructurii europene de cercetare translațională avansată în medicină sub forma unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (EATRIS ERIC)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013D0640
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0640/decizie-ue-2013-640
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0640/decizie-ue-2013-640.md
- **Subiecte:** cercetare medicală, consorțiu, cooperare strânsă, funcționare instituțională, oficiu sau agenție a UE, organism de cercetare, țări ale UE

## Recitale

### (1)

> Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Republica Italiană, Regatul Țărilor de Jos și Republica Finlanda au solicitat Comisiei să înființeze Infrastructura europeană de cercetare translațională avansată în medicină sub forma unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (European Advanced Translational Research Infrastructure in Medicine, European Research Infrastructure Consortium – EATRIS ERIC). Inițial, Regatul Spaniei și Republica Franceză vor participa la EATRIS ERIC ca observatori.

### (2)

> Regatul Țărilor de Jos au fost alese de Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană și Republica Finlanda ca stat membru-gazdă al EATRIS ERIC.

### (3)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 723/2009,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Se înființează, pentru Infrastructura europeană de cercetare translațională avansată în medicină, un consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare, denumit EATRIS ERIC.
>
> (2) Statutul EATRIS ERIC este prezentat în anexă. El este actualizat continuu și este pus la dispoziția publicului pe site-ul de internet al EATRIS ERIC și la sediul său central.
>
> (3) Elementele esențiale ale statutului EATRIS ERIC, a căror modificare necesită aprobarea Comisiei în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 723/2009, sunt prezentate la articolele 1, 2, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 28 și 29.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

